Plenul Camerei se va întruni în 12 decembrie pe tema ridicării imunităţii lui Ion Stan

0
347

Plenul Camerei Deputaţilor se va întruni în 12 decembrie pe tema ridicării imunităţii deputatului PSD Ion Stan, a decis, ieri, Biroul Permanent al Camerei. Comisia juridică a Camerei a avizat pozitiv, luni, cu nouă voturi „pentru” şi un vot „împotrivă”, cererea Ministerului Justiţiei privind arestarea preventivă a deputatului Stan, acuzat de trafic de influenţă. Ministrul Justiţiei a transmis, săptămâna trecută, preşedintelui Camerei Deputaţilor, solicitarea DNA de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PSD, acuzat de două infracţiuni de trafic de influenţă. Ion Stan îi cerea denunţătorului său, omul de afaceri Nicuşor Dima, „câte două milioane, de benzină”, pentru cele 600 de maşini pe care intenţiona să le folosească în campanie, la rândul său Dima estimând că este vorba despre „un miliard, un miliard două sute”. Deputatul Ion Stan le-a spus membrilor Comisiei juridice, la audieri, că în cazul său este vorba, în realitate, de o sponsorizare, şi nu de trafic de influenţă, iar discuţiile redate în referatul înaintat de către ministrul Justiţiei nu sunt conforme cu realitatea, fiind „trunchiate şi compilate”. Acesta a susţinut, totodată, potrivit sursei citate, că sumele de bani la care se face referire în referatul procurorului de caz nu au fost primite direct, el îndrumându-l pe denunţător să le depună la casieria partidului, pentru a fi evidenţiate în contabilitate conform Legii finanţării partidelor politice.