Deşi nu aud niciodată aprecierile oamenilor mari din cauza deficienţelor de auz, copiii de la Centrul şcolar “Beethoven” din Bănie şi-au pus talentul în slujba celorlalţi, prieteni de suferinţă, care, ca şi ei, sunt sortiţi să trăiască într-o lume mai aparte. Asociaţia “Vasiliada” a organizat, sâmbătă seara, în Sala Maură a complexului „Minerva”, o gală de caritate – al cărei scop a fost strângerea de fonduri pentru construirea a două centre rezidenţiale pentru mame şi copii aflaţi în dificultate –, în timpul căreia au fost cumpărate obiectele create de aceşti tineri speciali.
La evenimentul organizat de Asociaţia „Vasiliada”, aflată sub patronajul Mitropoliei Olteniei, au fost invitaţi oameni de afaceri, care au licitat, simbolic, pentru obiecte executate, chiar în timpul galei, de tinerii cu dizabilităţi de la Centrul şcolar pentru elevii cu deficienţe auditive “Beethoven” din Craiova. “Sunt foarte fericită să văd spiritul artistic al acestor copii care creează în timp ce noi socializăm aici. Chiar sunt nerăbdătoare să văd ce ne vor dărui, deşi ştiu că fiecare lucruşor care iese din mâinile lor este absolut superb”, a spus, în deschidere, Excelenţa Sa, Emma Nicholson, baroneasa de Winterbourne, care a fost unul dintre invitaţii speciali ai acestei gale.
Deşi nu au putut să audă mesajele frumoase, unele de-a dreptul emoţionante, adresate lor, micii artişti s-au concentrat la masa de lucru şi au dat la iveală bijuterii în lemn, iconiţe şi tablouri împodobite cu culori pastelate. Truda de la bancul de sculptură sau din spatele şevaletului a fost răsplătită, mai târziu, de oameni cu dare de mână, care, în timpul unui dineu rafinat, le-au cumpărat pentru a da o mână de ajutor la construirea celor două centre rezidenţiale.
„Am participat la multe gale de acest gen şi am primit o droaie de picturi, pe care le-am păstrat tocmai pentru că eu consider că fiecare om are un dar de la Dumnezeu. Pe aceşti copii talentaţi, care nici măcar nu ne aud, trebuie să-i tratăm ca pe nişte personalităţi, fiindcă tot ce iese din mâinile lor e absolut divin”, a spus Liana Stanciu, cunoscutul realizator de emisiuni radio, care a fost şi prezentatorul galei, alături de jurnalistul Cristian Tabără.
Raed Arafat: “Peste câţiva ani, aceste dizabilităţi vor fi compensate”
Printre invitaţii serii caritabile s-au aflat Excelenţa Sa, Emma Nicholson, baroneasa de Winterbourne, Raed Arafat, fondatorul SMURD România, jurnalistul Emil Hurezeanu şi soprana Felicia Filip, care a oferit un recital în timpul dineului. “Implicarea firmelor e foarte importantă, e un fel de parteneriat între mediul de afaceri şi ceea ce fac profesorii şi psihologii. Amestecul dintre biserică şi afaceri, împreună cu profesionalismul profesorilor, fac lucrurile să meargă. Oricât de mult ar încerca statul nu poate să facă foarte mult, oricât ar încerca să scape de sărăcie, din păcate, ea tot va fi alături de noi. Sigur, când vrea să facă, statul chiar poate să facă foarte mult, şi de aceea nu trebuie să-l subestimăm, dar tot ceea ce face el nu este decât jumătate din ce pot face oamenii. Cel mai important lucru într-o societate liberă este, cu siguranţă, zona privată. De aceea, orice om care face afaceri trebuie să înţeleagă că e nevoie să se implice în societate, că este obligaţia lui firească. Sunteţi bogaţi pentru că aveţi talent şi viziune, iar o mică parte din ce aveţi poate ajuta un copil sau un om al străzii cu atât de mult cu cât nici nu vă imaginaţi”, a spus Excelenţa Sa, Emma Nicholson.
Raed Arafat a militat pentru integrarea în societate a acestor tineri: “Tot ce facem acum este să-i facem pe copii să rămână integraţi în societate. Peste câţiva ani, aceste dizabilităţi vor fi compensate, iar aceşti copii vor deveni oameni normali. Recent, am văzut un documentar al unor specialişti care studiază posibilitatea implantării unor cipuri care vor recupera din deficienţele de vedere şi de auz ale persoanelor afectate. Şi de aceea cred că tot ceea ce facem noi acum va avea un rezultat, un impact extraordinar de mare”.
Întâlnire emoţionantă la Centrul de copii “Aripi de lumină”
Membră a Parlamentului European şi raportor al României în perioada 2000-2004, baroneasa Emma Nicholson a rămas legată de Craiova, îndeosebi de problemele copiilor instituţionalizaţi în municipiul nostru. Înainte de gală, Excelenţa Sa a vizitat două centre de zi din Craiova, discutând şi fotografiindu-se alături de copii. La Centrul de zi “Aripi de lumină”, deschis de Asociaţia “Vasiliada” pe strada “General Dragalina”, a rămas impresionată de căldura cu care au întâmpinat-o copii. Deşi se afla în întârziere, Excelenţa Sa a zăbovit, admirând, cu răbdare, albumele cu picturi făcute, de-a lungul anului, de micuţi.
Gazdele i-au pregătit şi un moment artistic, un cântecel de iarnă antrenant, în limba engleză, care i-a făcut pe spectatori să bată din palme, să bocănească din picioare, iar, la final, să aplaude admirativ. Excelenţa Sa a deschis şi un dialog emoţionant cu copii. Mergând în mijlocul lor, după ce i-a dat deoparte pe “oamenii mari”, aceasta i-a întrebat de ce vin în acest centru, “doar pentru că e mâncarea mai bună?”. Oarecum intimidaţi, răspunsurile tinerilor au întârziat să apară la început. Încurajaţi însă, au răspuns cu sinceritate de ce deschid, zi de zi, poarta acestui centru: “Pentru că aici e mai bine”. Un pacheţel colorat, felicitări pline de steluţe, globuri şi fulgi de nea au fost dăruite vizitatoarei lor. La Centrul Social “Sfântul Vasile”, de pe strada „Râului”, Excelenţa Sa a cunoscut poveştile triste ale unor familii cu mulţi copii, care şi-au pierdut casele.