În politică, termenul „niciodată” are o semantică variabilă şi ceea ce părea de neconceput, de neacceptat, pe vecie, s-a dovedit, e drept într-un context absolut neliniştitor, realmente posibil. Resentimente, întreţinute cu sârg de o parte şi de alta, cu exacerbările de rigoare, au putut fi abandonate pentru moment, aplatizate, ex-abrupto, şi Marcel Ciolacu şi ai săi a putut discuta tete-a-tete cu Florin Cîţu şi ai săi, explorând eventuale punţi de legătură. Cum s-a ajuns, de-a lungul timpului, la o „câinoşenie” găunoasă, e o întregă poveste, mai mult tristă, nefastă, fiindcă a reverberat, la parametri intolerabili şi în societate, dar salutabil poate fi faptul că s-au găsit resursele necesare de înţelepciune, pentru a se aşeza la aceeaşi masă, negociind o posibilă conlucrare politică de viitor. Se vorbeşte chiar de… 7 ani. Există fireşte o neîncredere între parteneri, există adversităţi nestinse, există o istorie recentă cu momentele ei de vârf. Poate fi criticabil demersul social-democraţilor de a accepta dialogul? Părerile sunt împărţite. Dar când sunt ele unanime? Starea de intoleranţă reciprocă a fost pentru moment abandonată. E un semn. În zadar se ofuschează useriştii, care omit premeditat că miniştrii lor au demisionat „in corpore” din Guvern, aplaudându-şi gestul, basculând ţara într-o criză politică pentru că nu li s-a făcut pe plac, adică n-a plecat Florin Cîţu, devenit liderul PNL. Exista însă fireşte şi posibilitatea ca social-democraţii să murmure, de pe margine la nesfârşit, ceea ce face opoziţia, fie ea constructivă sau nu, contemplându-şi creşterea în sondaje, refuzând cu obstinaţie orice colaborare posibilă, clamând organizarea de anticipate, nu uşor de ţinut într-un context sanitar cum este cel actual. Pe de altă parte, în mod logic, nu ştim cât de lăudabil era un refuz al dialogului firesc, într-un astfel de moment, greu pentru ţară. Resimţit de noi toţi. Ce a trădat… PSD-ul, cum strigă de pe margine Liviu Dragnea, copleşit de supărările proprii. Marile idealuri social-democrate? Să fim serioşi. Neîncrederea reciprocă va dăinui multă vreme, şi în cazul ajustării unei coabitări, dar asta nu înseamnă că nu se vor putea surmonta multe neînţelegeri prin tact şi bună credinţă. Nu ştim ce componenţă va avea viitorul guvern, dar putem nădăjdui că miniştrii mult mai performanţi, sau poftim mai potriviţi, decât cei pe care i-a avut fostul guvern, vor putea fi văzuţi la lucru. Nu ne facem iluzii, dar putem saluta cel puţin disponibilitatea „părţilor” de a sta faţă în faţă şi a discuta româneşte, cu picioarele pe pământ, într-un moment, repetăm, greu pentru ţară. Ambiţiile personale, veleităţile, resentimentele de care vorbeam, idiosincraziile reciproce, pot cunoaşte „căderi de tensiune”, fiindcă războiul româno-român poate înceta. Suntem sleiţi, de atâta încrâncenare, care nu ne-a definit niciodată.
