Dolj: Prins în timp ce încerca să vândă motorină din rezervorul mașinii firmei la care era angajat

0
103
Potrivit IPJ Dolj, ieri, în jurul orei 11.00, polițiști din cadrul Compartimentului Investigaţii Criminale şi Ordine publică din cadrul Poliției Municipiului Băileşti în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, la intersecţia D.J. 561 A cu strada Meseriaşi din Băilești, au depistat în flagrant un bărbat în timp ce încerca să valorifice motorină din rezervorul unei autobasculante. Polițiștii l-au identificat, stabilind că este Mihail D., de 54 de ani, din orașul Drăgăneşti-Olt, angajat ca şofer la o societate comercială din Slatina, totodată stabilindu-se faptul că acesta încerca să valorifice 20 l motorină din rezervorul autobasculantei deţinută de societate. Celui în cauză i s-a întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare.