Aproximativ 800.000 de refugiaţi au „intrat ilegal” în UE anul acesta

0
321

Aproximativ 800.000 de „intrări ilegale” în Uniunea Europeană au fost numărate de la începutul anului, a declarat Fabrice Leggeri, directorul Agenţiei europene pentru supravegherea frontierelor externe Frontex. Leggeri, care avertizează că afluxul migranţilor în Europa probabil încă “nu şi-a atins paroxismul”, îi îndeamnă pe liderii europeni să-i plaseze în retenţie pe solicitanţii de azil ale căror cereri sunt respinse, în vederea unei repatrieri “rapide” în ţara de origine. Acest număr depăşeşte ultimele estimări ale Înaltului Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) şi Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţii (OIM), însă modul în care numără Frontex permite înregistrarea unei persoane de mai multe ori, preciza agenţia la jumătatea lui octombrie. “Este necesar ca statele europene să se pregătească pentru ideea că ne aşteaptă o situaţie foarte dificilă în lunile următoare”, a tras Leggeri un semn de alarmă, amintind că Frontex este însărcinată cu “supravegherea” frontierelor şi că nu are puterea să-i respingă pe migranţi. În opinia sa, aşa-zisele “hotspots” – centre de primire şi înregistrare prevăzute pe insule greceşti şi în Sicilia – nu permit absorbirea afluxului de solicitanţi de azil, având în vedere că ele nu permit un “sejur prelungit” la faţa locului. “Cel care a intrat ilegal şi nu are niciun drept de azil este necesar să fie trimis rapid în ţara sa”, a insistat Leggeru, apreciind că UE are nevoie de “structuri de primire” în care migranţi “să poată fi închişi, la nevoie”. Directorul Frontex îndeamnă statele europene să-şi “utilizeze în mod mai consecvent” dreptul, prevăzut în texte europene, de a plasa în detenţie, “până la 18 luni”, un străin aflat într-o situaţie ilegală, în vederea “organizării întoarcerii acestuia”. Acest subiect este principalul punct de discordie în cadrul coaliţiei guvernamentale din Germania, cea mai importantă ţară de primire a unor candidaţi la azil. Conservatorii vor să se creeze “zone de tranzit” de-a lungul frontierei, care să permită reţinerea migranţilor pe timpul examinării accelerate a dosarului, la fel ca pe aeroporturi. Social-democraţii refuză acest lucru, denunţând “tabere de masă” sau “zone de detenţie”, pe a căror utilitate o contestă.