Fondurile europene, salvarea Băileştiului

0
672

Municipiul Băileşti este într-o continuă dezvoltare, într-o permanentă modernizare. Infuzia de capital european realizată prin proiectele implementate de administraţia locală face ca Băileştiul să-şi schimbe înfăţişarea pe zi ce trece, să prindă viaţă, iar oamenii să fie cât mai implicaţi în activitatea socială şi edilitară a oraşului. Despre toate aceste transformări, proiecte şi programe ne-a vorbit edilul municipiului, Costel Pistriţiu, care şi-a amintit de momentul preluării mandatului de primar, de toate obstacolele pe care le-a întâlnit, fiind novice în ale administraţiei, şi cum a reuşit totuşi să le depăşească. A făcut totodată şi o proiecţie a viitorului, el a încercat să explice cum vede dezvoltarea acestui municipiu, şi ce ar dori de la concetăţenii săi.

Conducerea Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia a organizat la finele săptămânii trecute o vizită în municipiul Băileşti unde au fost vizitate trei investiţii importante. «Prin acest eveniment ne-am propus să vă prezentăm rezultatele unor investiţii finanţate prin POR 2007-2013, implementate în judeţul Dolj, precum şi valoarea adăugată a acestora în dezvoltarea comunităţilor regionale şi locale. La Băileşti vom vizita trei proiecte reprezentative. Primul se numeşte „Sistem de supraveghere urban, în municipiul Băileşti, judeţul Dolj” şi are o valoare totală de 1.305.063 lei, durata de implementare fiind de 12 luni. Cel de-al doilea proiect, finalizat în 19 de luni, este „Modernizare şi extindere parcul Tineretului în municipiul Băileşti, judeţul Dolj”, cu o valoare totală de 4.349.781 lei. Cel de-al treilea proiect, „Modernizarea străilor, trotuarelor şi înfiinţarea de parcări auto în municipiul Băileşti”, are o valoare de 38.522.385 lei. Acesta are o perioadă de implementare mai mare, 55 de luni», a precizat Marilena Alecu, reprezentant ADR SV Oltenia.

552 de proiecte contracte prin POR

Reprezentantul Agenţiei a mai spus că vizita de la Băileşti se încadrează în şirul evenimentelor de comunicare în cadrul Programului Operaţional Regional prin care se doreşte să se facă cunoscut modul de implementare a acestor proiecte. „Suntem după şapte ani de la începutul  implementării Programului, în situaţia de a prezenta un scurt bilanţ  al activităţii. Peste 552 de proiecte au fost contractate. Valoarea acestora depăşeşte 730 de milioane de euro. Deja 349 de proiecte în valoare de peste 300 milioane de euro sunt finalizate. Acestea sunt implementate în judeţul Dolj”, a spus Marilena Alecu. S-a mai spus că prin vizitele întreprinse se văd rezultate frumoase, precum şi impactul lor pentru comunităţile locale. „Acum suntem găzduiţi de domnul primar Pistriţiu. Proiectele vizitate la Băileşti sunt implementate în cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană. Partea de semnare a contractelor este spre finalizare, totuşi având în vedere că a fost lansată în luna martire aceea linie de finanţare pe domeniul 3.4, ar mai fi de semnat câteva contracte pe infrastructură educaţională. În cursul lunii octombrie au fost semnate 24 de contracte, cele mai multe fiind chiar pe infrastructură educaţională şi reabilitare termică a blocurilor”, a precizat reprezentantul ADR SV Oltenia.

Se respectă termenele de execuţie

Primarul municipiului Băileşti, Costel Pistriţiu, a recunoscut că fără aceste proiecte cu finanţare europeană prin POR, localitatea pe care o administrează nu ar fi putut să se dezvolte. „Putem să spunem şi noi că Băileştiul se află pe lista ADR SV Oltenia  alături de alţi beneficiari ai fondurilor europene, iar dacă nu ar fi existat această posibilitate, în mod cert că nu puteam să facem mai nimic în acest oraş. Adică rămâneam la stadiul ăla dinaintea accesării fondurilor, pentru că administraţia locală prin bugetul local nu putea să aducă aceste sume şi să dezvolte oraşul, în special pe partea de infrastructură”, a spus edilul Băileştiului. Primarul a mai deschis şi subiectul legat de suprapunerea celor două proiecte, PID şi Masterplanul de Apă şi Canal, şi a spus că administraţia locală se loveşte de foarte multe obstacole, dar termenul de execuție a proiectelor va fi respectat cu sfinţenie. „Suntem, ca şi ceilalţi colegi ai noştri, conştienţi că implementare acestor proiecte trebuie să se facă la termenul stabilit. Sunt foarte multe probleme pe care le avem cel puţin noi, aici, acasă. Pentru că, de exemplu, Planul Integrat de Dezvoltare coincide şi cu partea de Masterplan de Apă şi Canal, unde suprapunerea aceasta creează probleme foarte mari, atât celor care implementează proiectul pe partea de mediu, cât şi nouă, pe partea de dezvoltare urbană. Acum cred că trebuie să înţelegem cu toţi că este de datoria noastră să monitorizăm, să analizăm şi să facem lucrurile bine. Le mulţumesc celor doi colegi din echipa mea de implementare, pentru că noi, aici, în Băileşti, nu avem consultanţă; am fost la început şi ne-am organizat la nivel de Primărie, adică am făcut o echipă puternică”.

26 de străzi modernizate

Costel Pistriţiu vorbeşte cu mândrie şi despre echipa sa de la Primărie şi spune că nu au apelat la firme de consultanţă pentru implementarea acestor proiecte, ci au format o echipă profesionistă la nivel de administraţie locală. „A fost foarte greu, nu am avut o experienţă foarte mare, dar am reuşit să ne ţinem de condiţiile şi de partea de impunere a contractelor. Cred că nu există nimeni în ţara asta care ar vrea facă ceva şi să i se pună obstacole. Din contră. Am spus-o de mai multe ori: Programul Operaţional Regional, după părerea mea, este unul din programele care a mers extraordinar de bine şi sper ca, de anul viitor, Băileştiul având deja creionată strategia de dezvoltare 2014-2020, să ne finalizăm această parte integrată de dezvoltare urbană. Astfel, din 78 de străzi ale municipiului, numai 26 sunt făcute. Vă daţi seamă ce se întâmplă pe partea de infrastructură subterană, după ce se finalizează aceste lucrări pe mediu. Deci trebuie neapărat ca noi la Băileşti să ne luam treaba în serios şi să putem să lucrăm, ca într-un viitor apropiat să fim beneficiari ai POR. Pentru că Băileştiul are nevoie de dezvoltare, fiind unul din cele trei municipii ale judeţului Dolj”, a spus primarul Băileştiului.