Noul președinte al Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, și consilierii județeni desemnați prin vot au primit certificatele

0
966

Noul președinte al Consiliului Județean (CJ) Dolj, Cosmin Vasile, și consilierii județeni desemnați prin vot la scrutinul din 27 septembrie au primit certificatele doveditoare ale alegerii în cadrul unui eveniment desfășurat luni după-amiază, la Palatul Administrativ din Craiova.

În acest context, Cosmin Vasile a evidențiat faptul că își dorește ca reprezentativă pentru CJ Dolj să rămână buna colaborare în plen, pentru derularea proiectelor inițiate în beneficiul comunităților locale. „Vreau să vă felicit pentru obținerea mandatului de consilier județean, pentru rezultatul pe care l-ați înregistrat, fiecare dintre voi, cu atât mai mult cu cât este un rezultat obținut în urma unei munci istovitoare. Să nu uităm că a fost o campanie electorală pe care am derulat-o în condiții deosebite. Vă urez succes în activitatea pe care o vom desfășura împreună, pentru că până acum această instituție a fost considerată o elită a administrației publice locale și sper ca în continuare să fim consiliul județean unde, în primul rând, se face administrație. Îmi doresc să fim instituția în care proiectele pentru cetățeni, pentru dezvoltarea comunităților sunt susținute de toate forțele, așa cum de nenumărate ori consilieri de la toate partidele au pus umărul pentru atingerea tuturor obiectivelor. Sper într-o conlucrare bună, eficientă și trebuie să știți că sunt un om al dialogului și, oricând este nevoie, sunt deschis pentru orice inițiativă“, a declarat președintele ales al Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

Certificatele doveditoare au fost înmânate președintelui și consilierilor județeni aleși în cadrul scrutinului din 27 septembrie de către președintele Biroului Electoral de Circumscripție Județeană nr. 17 Dolj, judecătorul Laura Udrea.