Doljeni condamnaţi definitiv pentru mită

0
364

Cei doi tineri de 17, respectiv 23 de ani, din comuna doljeană Lipovu, care au fost prinşi, pe 5 decembrie anul trecut, încercând să mituiască doi agenţi de la Secţia 2 Poliţie Craiova cu toţi banii pe care îi aveau la ei, respectiv 131 de lei, şi un telefon Nokia Lumia, au fost condamnaţi definitiv. Magistraţii de la Curtea de Apel Craiova au respins, marţi, 3 octombrie a.c., apelul declarat împotriva sentinţei din 14 iulie a.c. prin care Tribunalul Dolj i-a condamnat la pedeapsa asistării zilnice pe o perioadă de 5 luni, respectiv 2 ani de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 90 de zile de muncă în folosul comunităţii pentru dare de mită şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Sentinţa în cazul celor doi tineri doljeni, Ionuţ Nicolae, de 17 ani, din comuna Lipovu, şi Alexandru Marius Cioroianu, de 23 de ani, din aceeaşi localitate, a rămas definitivă marţi, 3 octombrie a.c., la Curtea de Apel Craiova, după ce instanţa a respins apelul declarat în cauză de primul dintre inculpaţi: „Respinge apelul ca nefondat. Obligă apelantul la 100 lei, cheltuieli judiciare statului. Onorariul apărătorului din oficiu rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică”. Cei doi rămân, astfel, cu pedepsele primite la Tribunalul Dolj.

Reamintim că, pe 16 ianuarie a.c., s-a înregistrat la Tribunalul Dolj dosarul în care procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj au finalizat cercetările, efectuate împreună cu ofiţerii Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Dolj şi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Ionuţ Nicolae, de 17 ani, din comuna Lipovu, cercetat sub măsura controlului judiciar, pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, şi Alexandru Marius Cioroianu, de 23 de ani, din aceeaşi localitate, cercetat, de asemenea, sub măsura controlului judiciar, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

Un telefon Nokia Lumia şi 131 de lei … şpagă

Potrivit DGA, ”pe 05.12.2016, doi agenţi de poliţie în cadrul unei Secţii de Poliţie – I.P.J. Dolj au formulat denunţuri la D.G.A. – Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, prin care arătau faptul că, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, N.I. (n.r.-Nicolae Ionuţ) şi C.A.M. (n.r. – Cioroianu Alexandru Marius) le-au oferit o sumă de bani, precum şi un telefon mobil marca Nokia Lumia pentru a nu întocmi dosar penal primului, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Deşi cei doi agenţi de poliţie au refuzat categoric oferta, inculpaţii au insistat, astfel că s-a procedat la organizarea activităţii de surprindere în flagrant, ocazie cu care N.I. şi C.A.M. au fost surprinşi în timp ce le ofereau acestora întreaga sumă de bani ce o aveau asupra lor, precum şi un telefon mobil marca Nokia Lumia, a cărei valoare de piaţă se situează în jurul sumei de 1.200 lei. Cei doi inculpaţi au fost reţinuţi pe o perioadă de 24 ore iar, ulterior, prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar”. Cei doi poliţişti care au refuzat mita sunt agent-şef adjunct Tudor Judeţ şi agent Ionuţ Andrei, de la Secţia 2 Poliţie Craiova. Ei au oprit pe bulevardul „Nicolae Romanescu” autoturismul BMW la volanul căruia a fost identificat Ionuţ Nicolae, de 17 de ani, din comuna Lipovu, pe scaunul din dreapta fiind Marius Alexandru Cioroianu.

Tinerii au recunoscut totul, au cerut să beneficieze de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, solicitare admisă de Tribunalul Dolj, instanţă, care miercuri, 14 iunie a.c., a pronunţat sentinţa. Inculpatul minor a fost condamnat la măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice pe o perioadă de 5 luni pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi conducere a unui vehicul fără permis de conducere, iar Cioroianu a primit 2 ani de închisoare cu suspendare pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 90 de zile de muncă în folosul comunităţii.