Europa – o ruşinoasă fortăreaţă

0
82
Citeşte mai mult

Tragedia ce a avut loc în zorii zilei de joi, în Sicilia, nu departe de Lampedusa, mă determină să ignor întâmplări, oricum dramatice şi ele, înregistrate la noi, mai precis noul scandal dintre palate, în care părţile, prin cabotinism şi ticăloşie, se oferă în mod egal dispreţului.

Tragedia evocată a schimbat, în mod cu totul firesc, întreaga agendă a Italiei: toată bătălia politică din Parlament a dispărut în eter. Media şi oficialităţi, guvernanţi şi oamenii simpli s-au arătat oripilaţi de ceea ce a putut să se întâmple: scufundarea unui vas clandestin, cu peste 300 de imigranţi, după ce a luat foc; surse apropiate de echipele de investigatori pun incendiul pe seama deciziei „corăbierului”, un pirat de modă nouă, cum sunt cu sutele în săraca Sicilie, de a aprinde copertina vasului pe cale să rămână fără carburant şi, astfel, să-şi semnaleze prezenţa prin acest tembel S.O.S.

Spre seară, trupurile recuperate depăşiseră o sută, dar numărul celor circa 250 de negăsiţi, pierduţi în mare, e suficient spre a desemna evenimentul printre cele mai grave tragedii din ultimele decenii ale zonei. Şi ale unui fenomen. Acela al imigrării a sute de mii de persoane din ţări africane ori arabe (Siria înregistrează deja o hemoragie unică în istoria ei recentă!) a căror unică vină e aceea de a-şi sluji speranţa libertăţii confiscate acasă şi/sau a-şi găsi un loc de muncă ca să-şi hrănească şi, astfel, să-şi salveze familia.

Cum era normal, zguduită ca de un cutremur, Italia s-a clătinat la impactul tragediei: guvernanţi şi politicieni care abia cu o zi înainte îşi măsuraseră muşchii în Parlament, dar şi instituţii diverse, personalităţi ale lumii culturale şi artistice s-au aruncat pur şi simplu într-un urlet care, presupunându-l sincer şi uman, devine şi un complex al neputinţei. Şi al ruşinii. Şi asta din mai multe motive, toate vechi şi toate ştiute şi răsştiute, la Roma, la Paris, la Berlin, ca şi Bruxelles: adică în acel palat al unei Europe (unite?) devenită, potrivit unui necruţător, dar legitim, titlu folosit de scriitorul Gabriele Del Grande care, de mai bine de două decenii, şi-a dedicat întreaga trudă acestui trist, foarte trist fenomen: La fortellezza Europa! este genericul pe care l-au preluat şi alte instituţii mediatice, italiene, dar şi franceze. Întrebarea este incisivă şi decisivă: cine a decis ca bătrânul continent să se fortifice ca un „castel” medieval ameninţat de invadatori?

Acelaşi scriitor italian numeşte o singură explicaţie pentru imigranţi: imposibilitatea de a accede la o viză, în dispreţul oricăror reguli, cu documente legale, cu argumente legale, cu motive legale. Printre motive, cele două amintite mai sus: căutarea libertăţii interzise în propria ţară de un regim autarhic, altminteri ştiut şi taxat ca atare chiar de către „civilizaţii” noştri de la Bruxelles, şi pâinea cea de toate zilele. În fapt, cele mai acide acuzaţii vizează acum, pentru tragedia de la coastele Siciliei, UE, în ansamblul ei şi, individual, toate guvernele ce-o compun. Inclusiv – sau mai ales – cel francez, a cărui culoare politică nici nu mai contează, unul dintre cele mai ostile imigranţilor. Fie aceştia şi… romi. Din România, din Bulgaria, din Ungaria, aşadar din chiar spaţiul european… unit!

Însă scriitorul italian pe care l-am citat, cu un sincer sentiment de preţuire şi de solidaritate, mai face un avertisment ce-ar putea interesa chiar Parisul acum şi în perspectiva imediată: orice măsură de forţă – blocarea imigranţilor ori exportarea lor – e contraproductivă, un bumerang. Exemplul oferit e al esticilor de acum, liberi să intre în Italia, dar şi să iese când vor, ceea ce şi fac şi în consecinţă infracţionalitatea lor s-a redus considerabil. Mai mult, se asistă la fenomenul invers, de emigrare din Italia în ţările de baştină. Ceea ce trebuie însă adăugat că totul se face cu dus-întors, însă între zidurile cu creneluri fluturând pe acordurile beethoveniene ale…. Libertăţii, ale aceleiaşi Europe Fortăreaţă. Şi egal de ruşinoasă.