Ion Prioteasa, preşedintele PSD Dolj: ”Victor Ponta este ultimul care îşi dă acordul pentru candidaţii PSD”

2
283

În principiu, parlamentarii PSD în funcţie îşi vor păstra colegiile, şi vor candida pe data de 9 decembrie a.c. pentru un nou mandat. Dar nu este o regulă, pentru că schimbări pot apărea până în ultima clipă. De exemplu, în judeţul Dolj, cei de la PSD  aşteaptă cel puţin două răspunsuri. Primul în legătură cu candidatura senatorului Mircea Geoană pe Colegiul Dăbuleni-Segarcea, şi cea de-a doua cu privire la Florentin Gust, cel care a trecut pe la mai multe partide într-un an de zile, şi de fiecare dată a lovit în cei de la PSD Dolj. Preşedintele organizaţiei judeţene, Ion Prioteasa, nu exclude nici candidatura unui uneperist în Dolj, dar spune că este puţin probabil. 

Vicepreşedintele PSD, Ion Prioteasa, preşedintele organizaţiei judeţene din Dolj, spune că pot apărea schimbări în legătură cu candidaţii social-democraţi la alegerile parlamentare până în ultima clipă. Tot acesta a declarat că după ce organizaţiile judeţene vin cu nişte propuneri, ultimul care valida candidaturile va fi preşedintele PSD, Victor Ponta. ”Până în momentul în care se depun candidaturile, pe 30 octombrie, pot apărea tot felul de schimbări. O altă dată de referinţă va fi cea de 17 octombrie a.c., când pe stadionul Naţional Arena, cel mai probabil, vor fi lansaţi candidaţii noştrii, şi unde cam 95-98% dintre candidaturi vor fi deja stabilite definitiv. Până atunci au loc discuţii, consultări la nivel local, central, pentru că în ultimă instanţă trebuie să se treacă de două furci caudine. Una pe plan judeţean, unde forurile de conducere ale Biroului Permanent Judeţean şi ale Comitetului executiv, şi în anumite cauzuri ale Conferinţei Judeţene Extraordinare, stabilesc şi aprobă pe cei care candidează, însă într-o deplină acceptare a centrului, respectiv a preşedintelui partidului, Victor Ponta, fiind ultimul care îşi dă acordul pentru candidaţii PSD”, a declarat Ion Prioteasa.

Nu este exclusă o candidatură UNPR în Dolj

Ion Prioteasa spune că anumite schimbări pot interveni pentru că cei de la centru pot avea o altă viziune a distribuirii colegiilor parlamentare: ”Este normal să aibă o altă redistribuire a oamenilor de la centru, pentru că nu îşi au toţi loc numai în Bucureşti, sau în anumite zone ale ţări. Aceste lucruri se redistribuie în teritoriu”. Liderul social-democrat nu exclude o candidatură din partea UNPR în judeţul Dolj, dar spune că şansele sunt slabe: ”La nivel central s-au făcut anumite negocieri cu privire la parlamentarii de la alte partide, în cazul nostru UNPR. De la judeţ la judeţ este o anumită abordare. În mod special se au în vedere parlamentarii în funcţie, care trebuie să îşi păstreze colegiul. În cazul nostru nu avem o situaţie de acest gen, şi a rămas împărţirea care a fost făcută într-o negociere centrală, cu nouă colegii pentru PSD Dolj şi şase pentru PNL. E posibil ca cei de la UNPR Dolj să facă lobby pentru un colegiu de parlamentar, dar asta depinde de preşedintele partidului, dar şi de înţelegerea noastră, dacă vom accepta sau nu o anumită candidatură la nivel local, în judeţul Dolj. Aşa cum colegii noştrii liberali trebuie să se pună de acord cu partidul conservator”.

”Dacă domnul Mircea Geoană rămâne, nu ne deranjează”

Despre candidatura lui Mircea Geoană pe Colegiul Dăbuleni-Segarcea, Ion Prioteasa a declarat că aşteaptă un răspuns de la Victor Ponta, săptămâna viitoare. ”Vom avea o discuţie finală în cursul săptămânii viitoare, fie luni, la Biroul Permanent Naţional al PSD, fie marţi, când avem o altă întâlnire cu domnul preşedinte Victor Ponta. Până atunci nu am o chestiune clară. Domnul Mircea Geoană va candida susţinut de USL, dar trebuie să primesc un mesaj foarte concludent dacă va fi în Dolj sau nu. Opiniile noastre de pe plan local, şi mesajele contează. Domnul Mircea Geoană are această relaţie de prietenie şi continuitate cu noi, dar cel care decide în ultimă instanţă şi semnează este preşedintele partidului. Partidul poate să spună că o anumită zonă din ţară are nevoie de o persoană foarte importantă care să tragă după ea şi alţi parlamentari, sau să spună că într-un judeţ sau sector din Bucureşti e prea mare aglomerarea de personalităţi şi ar trebui împărţite şi într-o parte  şi alta. Dacă domnul Mircea Geoană rămâne nu ne deranjează, ba dimpotrivă cred că este la el acasă. Dar asta o vom afla săptămâna viitoare”, a afirmat preşedintele PSD Dolj.

”E greu să iei cioburi de iubire şi să le pui la loc”

Florentin Gust, care a schimbat într-un an trei partide, îşi doreşte să candideze susţinut tot de USL. Şi despre candidatura acestuia Ion Prioteasa aşteaptă un răspuns de la Victor Ponta: ”Florentin Gust a revenit alături de PSD într-un moment important, când a dat un vot important, alături de alţii, pentru USL şi pentru ţară. În acel moment i-a venit mintea românului de pe urmă domnului Gust,  iar în urma acelei negocieri e posibil ca el să îşi păstreze colegiul. Sigur că lucrurile acestea nu se fac cu toată prietenia pe plan local, ţinând cont de toate invectivele şi de cum a vorbit despre organizaţia din care a plecat. E greu să iei cioburi de iubire şi să le pui la loc. Dar facem politică şi orice este posibil”.

2 COMENTARII

  1. Ma bucur ca Gust a revenit in USL. L-am votat data trecuta si il votez si acum, indiferent din ce partid face parte. Fie si numai pentru legea cu ridicarea masinilor. El a plecat sau a fost dat afara? Se pare ca cei de la Bucuresti au inteles cum sta treaba la olteni, si din moment ce l-au primit inapoi se pare ca nu el a gresit. Baiatul asta are cohones!

Comments are closed.