Contractul de muncă de la Nokia Cluj nu prevede plăţi compensatorii

0
338

Contractul colectiv de muncă semnat, la începutul acestui an, de liderii celor două sindicate de la fabrica din Jucu cu reprezentanţii Nokia România, nu prevede acordarea de plăţi compensatorii în cazul disponibilizărilor colective, susţin surse din rândul angajaţilor fabricii. Potrivit acestor surse, în contractul colectiv de muncă (CCM) nu a fost trecută nici o prevedere referitoare la despăgubiri în urma închiderii unităţii, pentru că nimeni nu şi-a închipuit că se va întâmpla aşa ceva, cel puţin până în 2014. „Angajaţii sunt acum la mâna conducerii Nokia, pentru că în contractul colectiv de muncă, semnat în luna februarie a acestui an, între liderii celor două sindicate de la fabrica din Jucu şi reprezentanţii Nokia România, nu se prevede nicăieri plata unor salarii compensatorii în cazul disponibilizărilor colective. În CCM nu a fost prevăzut aşa ceva pentru că documentul are valabilitate până în 31 ianuarie 2014 şi, probabil, nimeni nu şi-a închipuit ca până atunci fabrica să fie închisă. Nu cred că cineva s-a gândit că Nokia va pleca după trei ani de funcţionare a fabricii din Jucu”, au spus sursele citate.

Potrivit acestora, în CCM se face referire doar la posibilitatea „restrângerii activităţii” de către companie şi la situaţia în care se va ajunge la desfiinţarea locurilor de muncă, caz în care „Nokia va respecta procedurile prevăzute de lege şi de contractele colective de muncă la nivel superior aplicabile, referitoare la concedierea individuală sau colectivă, inclusiv cu referire la obligaţiile de consultare, la ordinea de prioritate şi la criteriile minimale prevăzute de acestea”.

„Nokia este îndreptăţită şi va ţine seama de performanţa profesională a angajaţilor ce pot fi afectaţi de măsurile de restrângere a activităţii”, se arată într-unul dintre articolele CCM, conform surselor.

Nokia va închide fabrica de la Jucu, judeţul Cluj, în cadrul unui program de eficientizare şi reducere a costurilor, iar 2.200 de angajaţi îşi vor pierde locurile de muncă.