Conferinţa naţională „Oltenia. Interferenţe culturale”, la a II-a ediţie

0
350

Muzeul Olteniei, cu sprijinul Consiliului Judeţean Dolj, vor organiza, în perioada 6-8 octombrie, cea de-a II-a ediţie a Conferinţei naţionale „Oltenia. Interferenţe culturale”. Deschiderea oficială va avea loc mâine, 6 octombrie, ora 9.30, în sala de conferinţe a Secţiei de Istorie-Arheologie, din strada „Madona Dudu” nr. 14, în prezenţa gazdelor – prof. dr. Mihai Fifor, manager al muzeului, Ion Prioteasa, şeful administraţiei judeţene, şi prof. univ. dr. Daniela Tarniţă, preşedinte al Comisiei de Cultură a CJ Dolj –, dar şi a invitaţilor, între care acad. Alexandru Vulpe (Academia Română) şi prof. dr. Radu Ciuceanu (Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Bucureşti).

«Prin organizarea acestei conferinţe se doreşte o valorificare şi o popularizare a patrimoniului istoric naţional. Şi asta deoarece în cadrul lucrărilor sunt comunicate şi cunoscute ultimele rezultate ale activităţii de cercetare ştiinţifică a muzeografilor de la Secţia de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei, alături de cele ale distinşilor participanţi. În acest fel, datele ştiinţifice ale pieselor din colecţiile valorosului patrimoniu muzeal şi rezultatele cercetărilor de teren efectuate în Oltenia sunt introduse în circuitul ştiinţific naţional şi internaţional», spun reprezentanţii muzeului craiovean.

Conferinţa naţională „Oltenia. Interferenţe culturale” se va desfăşura pe două secţiuni – „Arheologie şi istorie antică” şi „Istorie medievală, modernă şi contemporană” –, pe parcursul zilelor de mâine, 6 octombrie, şi sâmbătă, 8 octombrie. Lucrările prezentate în cadrul acestei manifestări ştiinţifice vor fi publicate în anuarul Muzeului Olteniei „Oltenia. Studii şi Comunicări. Istorie-Arheologie”. Vineri, 7 octombrie, va fi organizată o excursie în Gorj, la Mănăstirea Polovragi, şi în judeţul Vâlcea, la Mănăstirea Horezu şi la „Complexul Muzeal Măldăreşti”, care cuprinde culele Greceanu şi Duca, precum şi Casa Memorială „I. G. Duca”.

Între participanţii la conferinţa de la Craiova se numără reprezentanţi ai unor importante instituţii din ţară, ca Academia Română, Universităţile din Bucureşti, Cluj, Craiova, Sibiu, Galaţi, Iaşi, Universitatea din Aachen (Germania), precum şi muzee: Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei, Muzeul Banatului, Muzeul Judeţean de Istorie Giurgiu, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, Muzeul Judeţean de Istorie Zalău, Muzeul Naţional „Brukenthal” Sibiu ş.a. Li se alătură specialişti de la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului, Societatea Numismatică din România, Asociaţia Naţională a Colecţionarilor de Arme etc.

2010

Prima ediţie a Conferinţei naţionale „Oltenia. Interferenţe culturale” a avut loc pe 7 şi 8 octombrie 2010, tradiţia organizării la Craiova a acestui eveniment fiind reluată de Secţia de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei după 15 ani. Scopul a fost şi a rămas punerea în legătură a specialiştilor consacraţi ai locului cu cercetătorii din ţară care tratează pe larg, sau măcar tangenţial, elemente culturale specifice Olteniei. Şi anul trecut conferinţa a reunit la Craiova reputaţi profesori din cele mai importante centre universitare ale ţării, cercetători, istorici şi arheologi, dar şi câteva personalităţi marcante ale culturii româneşti, precum acad. Răzvan Theodorescu şi prof. dr. Radu Ciuceanu –  directorul Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului.