CM 2022 (preliminarii): Elveţia – Italia, un meci interesant!

0
706

Cu numai două partide disputate, ambele câştigate, cu Bulgaria (3-1) şi Lituania (1-0), Elveţia (6 pct. din două partide) întâlneşte astă-seară Italia –campioana Europei- lidera grupei (10 pct. din patru meciuri) având un nou selecţioner pe banca tehnică, Murat Yakin, succesorul lui Vladimir Petkovic. „Nati” se confruntă cu multe absenţe şi va fi complet diferită, ca formulă de joc, faţă de Euro. Granit Xhaka, căpitanul echipei naţionale, pozitiv la Covid, singurul jucător care nu s-a vaccinat, Mario Gavranovic, Breel Embolo, Kevin Mbabu, nu vor putea fi folosiţi. Federaţia helvetă de fotbal a recomandat imperativ celor 1400 de cluburi şi aproape 300.000 de jucători să se vaccineze. Astă-seară sunt programate partidele: România – Liechstenstein, San Marino – Polonia, Germania – Armenia, Belgia – Cehia, Kosovo – Grecia, Spania – Georgia, Islanda – Macedonia de Nord, Anglia – Andorra, Albania – Ungaria, Bulgaria – Lituania, Belarus – Ţara Galilor.