Germania: Partidul Angelei Merkel învins de… populişti!

0
326

3333Partidul cancelarului german, Angela Merkel, Uniunea Creştin- Democrată (CDU) nu a sosit decât pe poziţia a treia (18%) la alegerile regionale din Mecklenburg – Pomerania occidentală, un teritoriu din ex-Germania de Est, RDG, la malul Mării Baltice, în vecinătatea Poloniei. Rezultatul este fără apel. Şi pentru cancelar, al treilea mandat consecutiv se anunţă greu de obţinut. CDU a fost devansat de Alternativa pentru Germania (AfD) – 20,8% şi SPD (30,6%). Pe Twitter, preşdintele Frontului Naţional, Marine le Pen, a salutat rezultatul de peste Rin: „Ce era imposibil ieri, a devenit posibil: patrioţii de la AfD au învins partidul Angelei Merkel”. Cancelarul german se află la G20 în China şi nu a putut comenta rezultatul în discuţie. În schimb, Peter Tauber, secretarul general al CDU a spus „este un rezultat amar. Este prima dată când CDU este învins de AfD”. Pe termen scurt, votul din Mecklenburg – Pomerania occidentală nu va avea consecinţe asupra Angelei Merkel, care nu are intenţia să modifice linia sa politică. Dar semnalul unui land cu 1,6 milioane de locuitori a fost tras. Angela Merkel se va întâlni cu parlamentarii CDU joi. Potrivit sondajelor de opinie, la nivel naţional, alianţa CDU-CSU continuă să se plaseze pe primul loc cu 34%, urmată de SPD cu 23%. Dar partidul Angelei Merkel este departe de 41,5% obţinut în 2013.