Dolj: Peste 90 de şoferi sancţionaţi pentru viteză excesivă

0
256
fara-permisPotrivit IPJ Dolj, duminică, 4 septembrie a.c.,poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Dolj – Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, împreună cu agenţi rutieri din cadrul  Biroului Rutier Municipal şi al formaţiunilor rutiere din Dolj au organizat şi executat o acţiune, pe principalele drumurile  naţionale şi europene, precum şi pe cele mai circulate artere rutiere din Craiova în scopul prevenirii si combaterii evenimentelor rutiere cauzate de încălcarea regimului legal de viteză. Poliţiştii rutieri au urmărit şi conştientizarea conducătorilor auto şi a celorlalţi participanţi la trafic cu privire la importanţa respectării regulilor de circulaţie. Ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 127 sancţiuni contravenţionale de peste 37.000 lei, dintre care 93 amenzi au fost aplicate unor şoferi pentru viteza neregulamentară. De asemenea, poliţiştii au reţinut în vederea suspendării 3 permise de conducere, iar 2 certificate de înmatriculate au fost retrase.