Alegeri parlamentare 2016 : Fiecare candidat ALDE la parlamentare va dona partidului câte 63.000 de lei

0
403

aldeLiderii ALDE au decis să ceară fiecărui candidat la alegerile parlamentare din 11 decembrie câte 63.000 de lei, echivalentul a 14.000 de euro, şi 10 salarii minime brute pe economie organizaţiilor judeţene pentru fiecare candidat la funcţia de deputat sau senator.

”În şedinta grupurilor reunite ale parlamentarilor ALDE, desfăşurată în data de 03 septembrie la Neptun, s-au adus la cunoştinţa reprezentanţilor ALDE din Legislativ deciziile adoptate de Comisia de fuziune a Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (ALDE), care a stabilit în şedinţa din data de 30 august 2016 o serie de măsuri cu privire la organizarea şi pregătirea precampaniei şi campaniei electorale de la finalul anului”, se arată într-un comunicat de presă al formaţiunii condusă de Călibn Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin.

           O primă decizie se referă la criteriile pe care trebuie să le îndeplinească un candidat ALDE la funcţia de deputat sau senator. Aceştia trebuie să aibă o bună pregătire profesională şi expertiză în domeniile profesionale în care au activat. În privinţa parlamentarilor în funcţie se va ţine cont de activitatea politică şi parlamentară. ”O altă decizie se referă la modul de finanţare al partidului, în perioada campaniei electorale. Astfel, contribuţia pe care fiecare organizaţie judeţeană şi fiecare parlamentar ALDE vor trebui să o asigure pentru campania electorală conform prevederilor Legii nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, va fi de 10 salarii de bază minime brute pe economie pentru fiecare candidat la funcţia de deputat sau de senator, contribuţia fiecărei organizaţii judeţene, respectiv de 63.000 lei (60 de salarii minime brute pe economie), contribuţia fiecărui candidat la funcţia de deputat sau senator”, se mai arată în documentul ALDE.