Man City dă 100 de milioane de lire sterline pe Grealish

0
981

Manchester City a anunţat transferul internaţionalului englez Jack Grealish, de la Aston Villa. Mijlocaşul de 25 de ani a semnat un contract pe şase ani, iar “cetăţenii” vor achita pentru el 100 de milioane de lire sterline. Grealish, vicecampion european cu Anglia, a jucat în 213 meciuri pentru Aston Villa în ultimele opt sezoane, marcând 32 de goluri şi adăugând 43 de assist-uri.

La semnarea contractului, Grealish l-a elogiat pe antrenorul Pep Guardiola: “Sunt incredibil de fericit că am venit la Manchester City. City este cea mai bună echipă din ţară, cu un antrenor considerat cel mai bun din lume. Este un vis devenit realitate să fiu parte a acestui club. În ultimele zece sezoane au câştigat constant trofee majore. Pep, prin venirea sa aici, i-a dus la următorul nivel şi fotbalul jucat de această echipă este cel mai atractiv din Europa. Să joc pentru Pep şi să învăţ de la el  va fi ceva special şi ceva ce şi-ar dori orice jucător de top”.