Cinemobilul ajunge, luna aceasta, și la Craiova!

0
134
Proiect derulat de Asociația Cinemobilul, cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național (AFCN) și al Centrului Național al Cinematografiei (CNC), Cinemobilul – cea mai accesibilă caravană de film din România – își continuă drumurile prin întreaga țară, oferind experiența unui cinematograf în aer liber locuitorilor care nu au în mod obișnuit posibilitatea vizionării de filme în aer liber. 21 de orașe din 15 județe vor fi vizitate de Cinemobil luna aceasta, în calendarul proiecțiilor fiind inclusă și Craiova.
Prin intermediul proiectării de filme artistice și documentare româneşti şi străine, Cinemobilul își propune „promovarea culturii cinematografice, susținerea educației cinematografice în școli și promovarea filmului românesc în rândul unor grupuri demografice semnificative din zonele rurale și urbane ale României, cu scopul de a stimula interacțiunile sociale, de a stârni curiozitatea și apetitul față de creația cinematografică și față de filmul românesc și de a transmite unui mesaj semnificativ: importanța imaginației individuale si colective în materializarea creativității”.
 Peste 20.000 de persoane au participat la proiecțiile de film din acest sezon, organizate în lunile iunie și iulie, Cinemobilul ajungând în 24 de orașe din 16 județe din țară. Programul de filme a inclus animații precum „Berzele”/„Storks” sau „Viața secretă a animalelor”/„Secret life of pets”, vizionări atractive pentru întreaga familie, publicul-țintă fiind copiii.
21 de orașe din 15 județe ale țării vor fi vizitate de Cinemobil luna aceasta. În calendarul proiecțiilor au fost incluse localitățile Odorheiu Secuiesc (1 august), Mediaș (2 august), Vatra Dornei (5 august), Rădăuți (6 august), Botoșani (7 august), Suceava (8 august), Fălticeni (9 august), Petroșani (12 august), Drobeta Turnu Severin (13 august), Târgu Jiu (14 august), Sebeș (15 august), Râmnicu Vâlcea (19 august), Craiova (20 august), Slatina (21 august), Sibiu (22 august), Sighișoara (23 august), Zalău (26 august), Piatra Neamț (27 august), Pașcani (28 august), Iași (29 august), Roman (30 august). Cu sprijinul Kaufland Romania, Cinemobilul va ajunge în următoarele luni în orașe din toată țara, având ca obiectiv accesibilizarea experiențelor cinematografice la nivel național. Activitatea caravanei se va extinde până în noiembrie.
Cinemobilul este cea mai accesibilă și creativă caravană de film din România. Totul a pornit de la dorința de a aduce experiența unui cinematograf persoanelor din cele mai izolate zone ale țării, în special copiilor care nu au mai avut ocazia de a vedea un film pe ecran mare. În ultimii 3 ani au fost organizate peste 250 de proiecții de film pentru 30.000 de oameni din întreaga țară.  Pentru majoritatea dintre ei, Cinemobilului au fost prima experiență a unui cinematograf în aer liber.
Tudor Baciu, fondator Cinemobilul: «Ideea cinematografului pe roţi mi-a venit în timpul vizionării unui film în sala mare a Casei de Cultură din Cluj. M-am văzut stand lângă un VW Transporter din care este proiectat pe un ecran mare, mobil, un film cu Charlie Chaplin, iar în faţa acestui ecran stă un grup de copii, cu zâmbetele pe buze, uitându-se la Charlie cum se face de râs. Am dezvoltat ideea, am adăugat filme în playlist şi am scris un proiect. Mi-am propus să bat România în lung şi-n lat pentru a aduce bucurie, optimism şi un strop de educaţie oamenilor pe care îi voi întâlni, în special copiilor cu situaţii dezavantajate social. Îmi doresc să pot fi de folos comunităţii printr-o modalitate ingenioasă. Există cu siguranţă în comunităţile pe care le voi străbate de-a lungul pelerinajului meu oameni care nu au călcat niciodată într-o sală de cinematograf, care nu au văzut un film proiectat pe un ecran mare alături de alţi 20-30 de oameni».