ALDE consideră absolut necesară dezvoltarea unor strategii continue și coordonate de prevenţie

0
465

Dr.Amelia Drăcea, Vicepreşedinte ALDE Dolj: ” O astfel de reformă ar trebui să cuprindă programe de screening  și studii de prevalență a bolilor psihiatrice, în special a celor cu potențial periculos, înființarea structurată a registrelor pe patologii, precum și formarea unor echipe mobile de intervenție rapidă în situații de criză”

Multe din tragediile lumii noastre (inclusiv drama de la Caracal) sunt cauzate de oameni cu probleme psihice, netratate la timp. Managementul deficitar al pacienților psihiatrici se răsfrânge asupra tuturor, producând traume la nivel societal, cu consecințe nefaste, de multe ori, pe termen lung.

ALDE consideră absolut necesară dezvoltarea unor strategii continue și coordonate de prevenţie, tratament, monitorizare și menţinere în timp a intervenţiilor terapeutice dar și dezvoltarea unor programe destinate reabilitării și reintegrării bolnavilor psihici în comunitate.

Persoanele care experimentează un prim episod de psihoză accesează tardiv serviciile de sănătate mintală, existând întârzieri semnificative în iniţierea tratamentelor specifice, de luni sau chiar ani de zile, această întârziere putând avea consecinţe severe, grave, ireparabile.

Serviciile acordate bolnavilor psihici periculoși sunt de  multe ori tardive, nepotrivite, iar unele persoane nu beneficiază de îngrijiri niciodată.

În acest sens, considerăm necesară o reformă a sistemului de sănătate mintală în țara noastră. ALDE  propune inițierea unor programe de screening național și studii de prevalență a bolilor psihiatrice, în special a celor cu potențial periculos, înființarea structurată a registrelor pe patologii, formarea unor echipe mobile de intervenție rapidă în situații de criză, dezvoltarea de facilități de supraveghere și îngrijire pe termen lung, introducerea de programe de reabilitare, centre specializate pentru reintegrare precum și introducerea unor competențe în vederea formării de specialiști axați pe recuperare.

Doar așa putem ajuta, din aceasta perspectivă a sănătații publice, la evitarea unor episoade sau fenomene nedorite cu puternic impact emoțional la nivelul întregii țări.

 

 

BIROUL DE PRESĂ ALDE DOLJ