Nouă spitale doljene nu au unităţile de transfuzie sanguină autorizate

0
715

sange-1După ce o pacientă internată la Spitalul CF 2 din Bucureşti a fost la un pas să moară din cauza unei transfuzii greşite, Ministerul Sănătăţii a făcut publică situaţia în care se află unităţile de transfuzii sanguine (UTS) din spitalele româneşti. Rezultatul arată că 107 unităţi publice şi 34 private funcţionează fără UTS-uri autorizate de direcţiile de sănătate publică. În judeţul Dolj, nouă spitale se găsesc în această situaţie.

Direcţia de Sănătate Publică va stabili planuri de conformare în vederea autorizării cu termen de maximum trei luni. Până la data de 12 august a.c., departamentul de supraveghere al DSP va verifica toate unităţile de transfuzii neautorizate. Vor fi investigate motivele pentru care aceste unităţi de transfuzii nu au autorizaţie.

În această perioadă, unităţile neautorizate se vor supune unui plan de tranziţie care va stabili cum se vor desfăşura transfuziile până la îndeplinirea normelor în vigoare. De exemplu, vor fi luate în considerare asigurarea serviciilor de un alt spital cu UTS autorizată sau de CTS judeţean, redirecţionarea pacienţilor cu intervenţii chirurgicale care nu reprezintă urgenţe către alte unităţi sanitare sau alte măsuri.

Unităţile sanitare au primit termen până la 1 noiembrie

Termenul nenegociabil este data de 1 noiembrie. Dacă vor exista unităţi de transfuzii care nu îndeplinesc planul de conformare, atunci ministerul va cere Institutului Naţional de Hematologie să nu mai livreze sânge şi produse sanguine acestor unităţi. Atunci vor fi luate în considerare şi alte posibile măsuri.

În Dolj sunt nouă unităţi publice şi private care au primit sânge în 2016, dar care nu sunt autorizate ca UTS. Între spitalele publice pe listă se regăsesc Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Craiova, Spitalul Clinic Căi Ferate Craiova, Spitalul Municipal Calafat. În ceea ce priveşte Spitalul Municipal „Prof. dr. Irinel Popescu” din Băileşti, acesta  figurează cu „lipsă date DSP”.

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii menţionează că stadiul de actualizare a datelor prezentate este la nivelul de 25 iulie a.c. Este posibil ca unele unităţi de transfuzii să fi demarat procesul de autorizare între timp sau să fi obţinut autorizaţia. În urma verificărilor DSP din teren este posibil ca această listă să se reducă. De asemenea, unele unităţi private este posibil să aibă contract de livrări de sânge, dar să nu efectueze transfuzii.

Potrivit Ordinului nr. 1.224 din 9 octombrie 2006 pentru aprobarea Normelor privind activitatea unităţilor de transfuzie sanguină din spitale, aceste unităţi sunt subordonate managerului spitalului. Ele pot fi organizate ca structuri independente ale spitalului sau în cadrul secţiei de anestezie-terapie intensivă. Programul de lucru este permanent. Conform legislaţiei, unitatea de transfuzie sanguină din spital trebuie să dispună de un spaţiu special alocat acestei destinaţii, accesibil personalului şi cu acces facil în secţii. Sectorul aferent unităţii de transfuzie sanguină nu poate fi utilizat şi în alte scopuri.sange

Dotări minime obligatorii

Unitatea de transfuzie sanguină din spitale, indiferent de volumul de activitate, trebuie să prezinte o serie de  dotării minime obligatorii. Printre altele, o astfel de unitate trebuie să deţină echipamente de stocare a produselor sanguine, validate de centrul de transfuzie sanguină judeţean pentru transfuzie, echipamente de stocare a reactivilor, echipamente de stocare a probelor, toate situate în spaţii separate, identificate clar, cu sistem de monitorizare a temperaturii, sistem de ventilaţie şi alarmă sonoră. De asemenea, este obligatoriu un dispozitiv omologat pentru dezgheţarea plasmei proaspete congelate, dar şi un dispozitiv omologat pentru încălzit sângele şi produsele sanguine. Totodată, sunt necesare o centrifugă, genţi de transport al sângelui şi al produselor de sânge; masă de lucru cu suprafaţă lavabilă; reactivi: seruri test ABO, seruri test Rh (D), papaină, eritrocite test, reactivi pentru micrometodă (linia); stative, pipete (Pasteur), lame (plăci godeuri), eprubete, plăci Petrie, ser fiziologic, hârtie filtru, seringi şi ace de unică folosinţă; containere pentru deşeuri biologice şi contaminate; termometre avizate metrologic; mobilier pentru personal; documente (registre, formulare, etichete autocolante); logistică (computer, imprimantă). Dotările trebuie să se găsească în spaţii cu pereţi şi pavimente lavabile ce permit păstrarea cu uşurinţă a igienei.

Compartimentarea spaţiului alocat este spaţiu pentru stocarea sângelui şi a componentelor sanguine, a probelor biologice ale pacienţilor, a reactivilor, a altor materiale sanitare sau consumabile; spaţiu de lucru; spaţiu pentru echipamente de laborator; spaţiu de odihnă pentru personal.

În unitatea de transfuzie sanguină din spital se desfăşoară  aprovizionarea cu sânge total şi componente de sânge pe baza solicitărilor scrise din secţiile spitalului; recepţia, evidenţa, stocarea şi livrarea sângelui total şi a componentelor sanguine către secţiile spitalului.  Distribuţia de sânge şi componente sanguine de la un centru de transfuzie furnizor către spitalul beneficiar se face în baza unui contract de furnizare, care stabileşte condiţiile de distribuţie şi documentaţia aferentă obligatorie; efectuarea testelor pretransfuzionale.