Bulgar căutat pentru furtul a peste 300.000 euro, prins la vama Calafat

0
323

urmaritUn cetăţean bulgar în vârstă de 49 de ani, căutat de autorităţile din ţara sa pentru furtul a peste 300.000 de euro din contul unui conaţional, a fost arestat, ieri după-amiază, pe o perioadă de 15 zile, în baza mandatului emis de Curtea de Apel Craiova, în vederea demarării procedurilor de extrădare. Bulgarul, care era dat în urmărire la nivel european, a fost prins miercuri, la Vama Calafat, când voia să părăsească România şi este în arestul IPJ Dolj.

Conform reprezentanţilor IPJ Dolj, miercuri, 3 august a.c., poliţişti din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei (PTF) Calafat, aflaţi în executarea atribuţiilor de serviciu, l-au depistat, pe sensul de ieşire din ţară, pe Todor Iliev Mirtchev, de 49 de ani, cetăţean bulgar, pe numele căruia autorităţile judiciare din Bulgaria au emis un mandat european de arestare. Cel în cauză este suspectat de autorităţile din ţara sa de comiterea, în cursul anului 2012, împreună cu o altă persoană, a infracţiunilor de fals şi uz de fals şi retragere fără drept a unei sume de aproximativ 302.000 euro din contul unui alt cetăţean bulgar.

Bărbatul de 49 de ani a fost preluat de o escortă din cadrul Poliţiei Municipiului Calafat şi Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj şi a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova care a emis pe numele acestuia ordonanţă de reţinere pentru 24 ore. Ieri după-amiază, cetăţeanul bulgar a fost prezentat Curţii de Apel Craiova în vederea emiterii mandatului de arestare şi demarării procedurilor de extrădare. Instanţa a dispus arestarea acestuia pe o perioadă de 15 zile: „Admite propunerea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova. Dispune arestarea provizorie în vederea predării a persoanei solicitate Mirtchev Todor Iliev autorităţilor judiciare din Bulgaria, pe o perioada de 15 zile, începând cu data de 04 august 2016 până la data de 18 august 2016, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare. Cu contestaţie in termen de 24 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică de la 04.08.2016”, se arată în încheierea de şedinţă a instanţei. Poliţiştii doljeni l-au încarcerat pe bărbat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dolj.