Reprezentanții IMM-urile sunt invitați să devină membri ai platformei REFIT

0
355

Reprezentanţii mediului de afaceri (inclusiv IMM-uri), partenerilor sociali şi societăţii civile, cu experienţă directă în punerea în aplicare a legislaţiei UE, sunt invitaţi să devină membri ai platformei REFIT. Termenul-limită pentru exprimarea interesului în ce priveşte selecţia de experţi este data de 1 septembrie 2015.

Platforma face parte din agenda pentru o mai bună legiferare, lansată de Comisia Europeană în luna mai. Scopul său este implicarea tuturor părţilor interesate prin colectarea sugestiilor şi a ideilor concrete privind reducerea poverii administrative şi de reglementare, în deplină concordanţă cu obiectivele politicii de legiferare a Uniunii Europene. Comisia Europeană îşi propune să răspundă la toate sugestiile primite, explicând modul în care intenţionează să le gestioneze.

REFIT este programul Comisiei Europene privind o reglementare adecvată şi funcţională. Acţiunile sale vizează simplificarea legislaţiei UE şi reducerea costurilor de reglementare, contribuind astfel la un cadru normativ clar, stabil şi previzibil ce sprijină creşterea economică şi crearea de locuri de muncă. În data de 19 mai, Comisia Europeană a adoptat o comunicare privind agenda pentru o mai bună legiferare.

Colectarea de sugestii din toate sursele posibile

În acest context, s-a decis înfiinţarea platformei REFIT, având ca principale sarcini: solicitarea şi colectarea de sugestii din toate sursele posibile cu privire la reducerea sarcinii administrative şi de reglementare; evaluarea sugestiilor din punct de vedere al potenţialului de reducere a sarcinii menţionate, fără a pune în pericol însă realizarea obiectivelor legislaţiei în cauză, şi furnizarea de observaţii suplimentare; transmiterea sugestiilor de interes, precum şi a observaţiilor suplimentare, către serviciile relevante ale Comisiei Europene sau ale statelor membre şi nu în ultimul rând, furnizarea unui răspuns tuturor celor ce fac sugestii, precum şi publicarea sugestiilor primite, observaţiilor suplimentare şi comentariilor transmise de Comisie sau statele membre.