RAT Craiova, în proces cu ANAF Bucureşti

0
382

RAT Craiova a reuşit să obţină un profit, ce-i drept mic, pe primele şase luni ale acestui an. Conducerea regiei susţine că şansele de a se menţine pe aceeaşi linie pozitivă depind de un proces cu ANAF Bucureşti pentru neplata unor datorii la bugetul de stat de aproape 11 milioane de lei. Dacă acest proces va fi pierdut, RAT Craiova e bună să plătească o sumă de 23 milioane de lei. Autorităţile locale speră să se salveze printr-o eşalonare. 

Conform unei evaluări efectuate la jumătatea anului, conducerea RAT Craiova a ajuns la concluzia că măsurile pe care le-a impus în ultima perioadă încep să dea roade. „La sfârşitul lunii iunie, am reuşit să acoperim pierderea din anul precedent şi să avem un profit operaţional de 354.000 de lei. Zic eu că e un lucru salutar faptul că reuşim să facem un profit chiar dacă este destul de mic. Chiar dacă nu e atât de mare pe cât ni l-am fi dorit noi, este totuşi un plus care acoperă în momentul de faţă pierderea de anul trecut”, a spus Radu Preda, adăugând faptul că se încearcă să se păstreze tendinţa pozitivă astfel încât la sfârşitul anului profitul să fie mai mare.

Datorii care vin din urmă

Radu Preda

Directorul RAT Craiova a arătat apoi că este dificil să realizezi profit în condiţiile în care regia trebuie să onoreze multe plăţi. Potrivit acestuia, între 1aprilie – 30 iunie, s-au plătit aproape 5 milioane de lei către bugetul de stat şi asigurările sociale. La această sumă, se adaugă banii plătiţi către furnizorii de materiale şi servicii – încă alte 5 milioane de lei. „Deci reuşim să ne plătim, în mare măsură, datoriile care vin din urmă şi care nu sunt deloc mici. Reuşim să ne ţinem de acele eşalonări de plată pe care le-am făcut cu furnizorii, cu aproape toată lumea care a vrut să facă eşalonări de plată cu noi, şi să realizăm şi un plus”, a accentuat directorul Radu Preda.

Proces pentru datorii la bugetul de stat

Cea mai mare problemă pe care o are RAT Craiova, din punct de vedere financiar, este procesul cu ANAF-ul pentru datorii neplătite la bugetul de stat. Potrivit lui Radu Preda, acest proces nu avantajează deloc regia întrucât este vorba despre achitarea unor restanţe de aproape 11 milioane de lei. „S-ar putea să avem neşansa să terminăm procesul cu ANAF-ul , cu toate căile de atac. Şi când or să vină acea datorie pe capul nostru o să ne cam îngroape pentru că datoria principală este de 11 milioane de lei. Deja creanţa noastră nu e la ANAF Dolj, ci la ANAF Bucureşti, şi probabil că atunci când o să încheie socotelile cu noi, datoria finală o să fie undeva la 23 milioane de lei. În condiţiile în care acea datorie o să vină pe capul nostru anul acesta, cu siguranţă nu se mai poate discuta de nici un fel de profit”, a recunoscut directorul RAT Craiova.

Preda: „Este o situaţie moştenită”

Conducerea regiei susţine că a avut mai multe discuţii intermediare cu reprezentanţii ANAF Bucureşti în sensul eşalonării acestei datorii, sentinţa fiind imprevizibil defaborabilă RAT Craiova. „Am vrut să facem o discuţie intermediară cu ANAF-ul ca să ştim, până la urmă, pe ce stăm. Avem recurs în anulare, sentinţa e definitivă şi irevocabilă. Dar este vorba de o situaţie moştenită, care nu este deci a noastră. Însă, din păcate, datoriile sunt ale regiei şi trebuie să găsim cumva o soluţie în acest sens”, a mai spus Radu Preda. S-ar părea însă că procesul cu ANAF-ul are şanse să nu se termine chiar în acest an, ci în 2014, oferind totuşi regiei posibilitatea de a scoate profit, şi asta după mulţi ani.

Primul profit după mulţi ani

Anul trecut exerciţiul financiar al RAT Craiova s-a încheiat pe pierdere, iar acum doi ani tot pe pierdere. O eşalonare cu ANAF-ul ar fi însă extrem de favorabilă pentru bugetul regiei. „De când am venit eu la RAT, am fost de vreo şase sau şapte ori la ANAF Bucureşti şi am vorbit acolo. Singura opţiune şi pentru stat de a-şi recupera banii, şi pentru noi să nu plătim, este o eşalonare. Noi avem o eşalonare de plată cu Finanţele, deci nu suntem la prima chestiune de genul acesta, şi o avem până în 2015. Plătim câteva miliarde lunar la Finanţe şi probabil o să ni se mărească suma. Nu o să plătim două sau trei miliarde, cât plătim acum, ci nouă sau zece miliarde de lei”, a recunoscut Preda, concluzionând că, în felul acesta, va trebui ca şi activitatea regiei să fie mai intensă.