Egipt: Şeful Armatei s-a întâlnit cu o delegaţie islamistă

0
306
Abdel Fattah al Sissi

Şeful Armatei şi veritabilul om forte al Egiptului, generalul Abdel Fattah al Sissi, s-a întâlnit, sâmbătă noaptea, cu o delegaţie a liderilor islamişti, în tentativa găsirii unei soluţii paşnice de curmare a protestelor partizanilor preşedintelui demis, Mohamed Morsi, a anunţat ieri, printr-un comunicat, purtătorul de cuvânt al Armatei, colonelul Ahmed Ali, fără a preciza componenţa delegaţiei de lideri islamişti. Partidul pentru Libertate şi Justiţie (PLJ), braţul politic al Fraţilor Musulmani în Egipt, a afirmat la rândul său, într-un comunicat, că este angajat într-un proces de „legitimitate care stipulează întoarcerea preşedintelui, reabilitarea Constituţiei şi a Camerei superioare a Parlamentului (Şura)”. Potrivit presei, reprezentanţii coaliţiei grupurilor islamiste au cerut întoarcerea la putere a preşedintelui Morsi, care sâmbătă dimineaţa l-a întâlnit pe William Burns, secretarul de stat adjunct al SUA. Vizita surpriză a acestuia a apărut ca una din ultimele şanse în evitarea unei confruntări între poliţie şi miile de partizani ai Fraţilor Musulmani, care ocupă două pieţe în Cairo de peste o lună, pentru a denunţa lovitura de stat militară în urma căreia Morsi a fost îndepărtat de la putere. Această vizită a urmat celor ale şefei diplomaţiei europene, Catherine Ashton, şi a ministrului german pentru Afaceri Externe, Guido Westerwelle, aceştia recomandând un compromis între susţinătorii lui Morsi şi guvernul provizoriu stabilit de militari. „Noi afirmăm că salutăm toate soluţiile politice propuse în temeiul legitimităţii constituţionale şi respingem lovitura de stat”, menţionează comunicatul islamiştilor. Partizanii lui Mohamed Morsi stăruie de la destituirea acestuia, la 3 iulie a.c., pe faptul că nu vor accepta nici o soluţie la criza care traversează ţara, fără ca aceasta să includă revenirea la putere a lui Morsi. Comunicatul sugerează că vizita surpriză a lui William Burns survine în urma unor eforturi internaţionale care n-au contribuit la schimbarea acestei poziţii. PLJ critică, de asemenea, declaraţiile recente ale secretarului de stat american John Kerry, potrivit cărora armata egipteană „a restabilit democraţia când l-a înlăturat pe Mohamed Morsi”. Comunicatul afirmă că manifestanţii pro-Morsi doresc pacea şi condamnă actele de violenţă, inclusiv o serie de incidente în peninsula Sinai, în cursul cărora forţele armate egiptene au fost supuse unor atacuri aproape zilnice. În acelaşi timp, poliţia şi armata au cerut încă o dată, sâmbătă, dispersarea din siturile pro-Mohamed Morsi, Rabaa al-Adawiya şi Nahda, unde manifestanţii s-au baricadat cu femei şi copii, solicitare respinsă de Fraţii Musulmani. Generalul al Sissi rămâne însă decis să organizeze noi alegeri, cel mai târziu la începutul anului viitor, şi nici nu exclude dispersarea în forţă a manifestanţilor islamişti din locurile unde sunt concentraţi.