Baschet – SCM U Craiova / Un estonian, substitut pentru „Turbo” Dzambic

0
328

În seara aceasta, de la ora 19, este programată reunirea echipei de baschet masculin Universitatea Craiova, la Sala Polivalentă. Faţă de sezonul trecut, Andelko Mandic l-a pierdut pe cel mai important jucător, „Turbo” Rade Dzambic, propulsat de prestaţiile bune către campionate mai bine plătite, având oferte de 3 ori mai bune decât cea primită la Craiova. Favoritul fanilor alb-albaştri a postat pe facebook un mesaj emoţionant de despărţire: „Îmi pare rău că voi supăra unii oameni din Craiova, dar trebuie să fac ce este mai bine pentru familia mea. Am un copil, al doilea trebuie să se nască. Ştiu că oriunde voi merge, nu voi mai întâlni prieteni şi suporteri ca la Craiova. Sper până îmi termin cariera să revin şi sa mai joc odată în maieul alb-albastru al Ştiinţei“. În locul lui Dzambic, conducătorii clubului au transferat la Craiova un al doilea internaţional estonian. Astfel, pe lângă pivotul Reinar Hallik, în Polivalentă va evolua şi Sten Timmu Sokk (foto), un coordonator de joc de 24 de ani 1,81 metri, care a evoluat ultima dată în Georgia, la Olimpi Tbilisi. Sten este fiul lui Tiit Sokk, selecţionerul Estoniei. La Craiova au mai fost transferaţi în vara aceasta veteranii Viorel Mocanu (Rovinari) şi Bogdan Popescu (BC Timişoara), ambii pe poziţia 4, şi sârbii Nemanja Maric de la Municipal Oradea şi Mirko Kovac. Liga Naţională de baschet masculin începe peste o lună.