O bună comunicare cu partenerii sociali

0
342

Romtelecom şi NextGen au aproximativ 7500 de angajaţi. Anca Georgescu, director executiv Resurse Umane a precizat într-un comunicat de presă că în cazul angajaţilor care au părăsit compania, accentul s-a pus pe o bună comunicare cu partenerii sociali şi pe felul în care aceşti angajaţi au fost trataţi, atât în ceea ce priveşte plăţile compensatorii oferite, cât şi ajutorul acordat pentru obţinerea unui nou loc de muncă printr-un program de plasare a forţei de muncă. „În 2010, dintre angajaţii care au ales să intre în programul de plasare a forţei de muncă, 90% au deja un loc de muncă, iar pentru 2011, procentul este de 38% după numai trei luni” a mai spus Anca Georgescu.