În dimineața zilei de 04 iulie a.c., ora 05.40, polițiștii Secției nr.6 Poliție Craiova au fost sesizați de un tânăr de 26 de ani, din municipiul Craiova, cu privire la faptul că ar fi fost tâlhărit de persoane necunoscute. Atacatorul a fost depistat şi introdus în arest.
În ziua respectivă, tânărul, în calitate de taximetrist, a preluat o persoană necunoscută, de pe Bulevardul “1 Mai” și a transportat-o pe strada “Dorobanților”, din municipiul Craiova. Aici, prin amenințarea cu un cuțit, persoana necunoscută l-ar fi deposedat pe tânăr de suma de 600 de lei, un telefon mobil și o pereche de ochelari. “În urma activităților investigativ-operative desfășurate de polițiștii Secției nr.6 Poliție Craiova, a fost identificat un tânăr de 23 de ani, din municipiul Craiova, bănuit de comiterea faptei, bunurile fiind recuperate și restituite persoanei vătămate. În baza probatoriului administrat, tânărul de 23 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj. În cursul zilei de astăzi, acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova în vederea dispunerii unei măsuri preventive”, a precizat Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj.