Mesajul premierului Ludovic Orban cu prilejul Zilei Justiției

0
492

„Astăzi, când România marchează Ziua Justiției, este un bun prilej să reflectăm asupra parcursului recent al justiției române, mai ales că 2020 este ultimul an cuprins în strategia actuală de dezvoltare a sistemului judiciar.

Au fost și pași înainte, pe care trebuie să-i consolidăm, dar trebuie să analizăm obiectiv și ceea ce nu s-a făcut din motive care țin atât de mediul judiciar, cât și de climatul politico-legislativ din ultimii ani. Obiectivele cuprinse în strategie au rămas, din păcate, în mare parte neîndeplinite. Atacuri la adresa independenței justiției, presiuni făcute asupra unor magistrați și imixtiunile politice în acest domeniu au alterat, din păcate, actul justiției și au slăbit încrederea oamenilor în sistemul judiciar.

Este timpul ca ceva să se schimbe, pentru ca dreptatea în România să nu mai depindă sub niciun motiv de interese mărunte sau de alternanța politică rezultată firesc în urma alegerilor democratice. Cetățenii și-au exprimat clar opinia în acest sens, la referendumul privind legile justiției desfășurat anul trecut, iar clasa politică și toți factorii decizionali trebuie să țină cont de vocea lor.

Justiția trebuie să-și recapete credibilitatea și ține de noi toți – cei din mediul politic și cel instituțional – să oprim orice fel de imixtiune din exteriorul ei și să veghem la respectarea criteriilor de independenţă, imparţialitate, responsabilitate și neimplicare politică în domeniul justiției, așa cum este firesc în orice stat de drept.

Așa cum am promis la preluarea mandatului, pregătim la nivelul Guvernului o inițiativă legislativă prin care să reparăm ceea ce au stricat alții la legile justiției și vom demara consultări în acest sens. Succesul acestui demers depinde, însă, de abandonarea agendei retrograde a unor forțe politice parlamentare, fie în mod voluntar, fie prin alegeri. În ceea ce privește Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar și planul de acțiune aferent care vor fi aplicate începând cu anul 2021, trebuie să ne raportăm la obiective realiste, care să țină cont de stadiul în care ne aflăm acum.

Consider însă că eforturile pentru ca lucrurile să intre pe un făgaș normal trebuie să vină și din interiorul sistemului judiciar, care nu trebuie să mai permită sub nicio formă interferențe de orice natură în actul de justiție și să nu mai avem situații în care anumite dosare să treneze, pentru ca legea să fie cu adevărat lege pentru toți în România. Concomitent, acest lucru înseamnă îndeplinirea tuturor recomandărilor Comisiei Europene și asumarea ireversibilă a respectării principiilor și valorilor europene.

Apreciez munca tuturor profesioniștilor din acest domeniu, judecători, procurori, avocați, grefieri și toate celelalte profesii juridice, am încredere că vor acționa în spiritul suprem al legii și al dreptății și le urez succes în nobila lor misiune.”