Luni, la Berlin, Angela Merkel, 62 de ani, şi-a anunţat programul electoral pentru legislativele din 24 septembrie a.c., la care speră să-şi adjudece un al patrulea mandat de cancelar. A pus accentul pe bilanţul celor trei legislaturi, sub sloganul „Germania – o ţară în care e bine să trăieşti”. Cum cea mai bună campanie electorală este exerciţiul puterii, şi Angela Merkel ştie asta, a promis „prosperitate şi securitate pentru toţi”. Adică, reducerea şomajului sub bara de 3%, un prag pe care Republica Federală nu l-a mai atins de la şocul petrolier din 1973, în loc de 5,5% la ora actuală, o uşurare a impozitelor pe venituri, de 15 miliarde euro pe an, pentru clasa mijlocie, augmentând în schimb impozitele pentru cei bogaţi, construirea a 1,5 milioane locuinţe până în 2019, crearea a 15.000 locuri de muncă în poliţie, investiţii de peste 12 miliarde euro în reţeaua numerică ş.a.m.d. Conservatorii germani (CDU + CSU) promit multe, fără ca programul lor, întins pe 70 de pagini, să difere mult de cel al social-democraţilor (SPD). Paradoxal, Angela Merkel va afişa în campania electorală „un naţionalism luminat” tradus prin prezenţa culorilor drapelului naţional pe fiecare din afişele electorale. A atras atenţia faptul că aliatul bavarez al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), Uniunea Creştin-Socială (CSU) îşi menţine paternitatea revendicării plafonării sosirii de imigranţi, la numai 200.000 persoane pe an, temă de discordie între cele două partide. Primirea a peste un milion de imigranţi în 2015 şi 2016 a fragilizat cabinetul Angela Merkel, permiţând resuscitarea dreptei naţionaliste (AfD), deocamdată neameninţătoare în măsurătorile sociologice. Cu toate acestea, sondajele o poziţionează avantajos pe Angela Merkel, chiar peste aşteptări, ecartul faţă de social-democratul Martin Schulz fiind de aproape 15%. Adică greu recuperabil. Şi, totuşi, nu au putut scăpa atenţiei anumite detalii privind referirile la scena internaţională, exprimate cu deplină subtilitate. La nivelul UE, Angela Merkel are de acum o concurenţă, nu deosebită, dar evidentă, prin venirea la Elysee a tânărului preşedinte Emmanuel Macron, acesta reuşind într-o scurtă perioadă invitarea lui Vladimir Putin la Paris, dar şi a lui Donald Trump, cu ocazia festivităţilor prilejuite de Ziua Naţională a Franţei – 14 iulie. Vizibile, în programul său, sunt disensiunile cu Donald Trump, în materia luptei contra încălzirii climatice, comerţului, cheltuielilor militare. Cum remarca Reuters, preşedintele Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a făcut să dispară sintagma de „ţară prietenă”, care definea relaţia dintre Germania şi SUA. Dacă în programul precedent, din 2013, se vorbea de „prietenul cel mai important al Germaniei din afara UE”, acum s-au preferat alte formulări, mult mai ambigue. Ca de pildă, „SUA trebuie să arate că este partenerul cel mai important al Germaniei din afara Europei”. Sigur, metoda Angelei Merkel rămâne aceeaşi: ambiguitatea, prudenţa, măsura, modestia. La summit-ul G20, de la sfârşitul săptămânii, de la Hamburg, Angela Merkel se va întâlni cu Donald Trump „tete-a-tete”, după ce considerase „regretabilă dorinţa SUA de a se retrage din Acordul de la Paris”. La rândul său, Donald Trump soseşte la G20 într-un moment în care are o confruntare teribilă cu CNN, post de televiziune acuzat de răspândirea de „fake news” (ştiri false).
