Risc ridicat ca apa mării să fie infectată cu virusul hepatic A, pe litoralul bulgăresc

0
311

Într-un comunicat de presă transmis ieri-dimineaţă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care intenţionează să călătorească în Bulgaria sau care se află deja pe litoralul bulgăresc al Mării Negre asupra faptului că, potrivit informaţiilor publicate de specialiştii bulgari în hepatologie, în urma inundaţiilor provocate de ploile puternice care au afectat Portul Varna şi unele staţiuni bulgăreşti la Marea Neagră există riscul ridicat ca apa mării să fie infectată cu virusul hepatic A.

«Inspecţia Regională de Sănătate Varna a comunicat, la 3 iulie 2014, că, urmare a unor analize ale apei de mare din zona „Plaja ofiţerilor – Varna”, s-a constatat un rezultat nefavorabil al indicatorilor de analiză microbiologică „Escherichia coli” şi „enterococi intestinali”. Specialiştii recomandă turiştilor să nu consume midii crude, să utilizeze duşul după băile în mare, să respecte cu stricteţe regulile igienico-sanitare şi, pentru siguranţă, cei care îşi petrec vacanţa pe litoralul bulgăresc în acest an să se vaccineze împotriva hepatitei A», precizează reprezentanţii MAE. De asemenea, aceştia recomandă consultarea periodică atât a site-urilor de specialitate, cât şi a paginii web a MAE (www.mae.ro), rubrica Sfaturi de călătorie – Alerte de călătorie.

Ministerul Sănătăţii (MS) recomandă persoanelor care merg pe litoralul bulgăresc al Mării Negre, unde a fost dată alerta, să respecte regulile de igienă corporală şi de pregătire şi conservare a alimentelor. „Având în vedere apariţia alertei cu privire la o posibilă infectare a apelor din zona Litoralului bulgăresc cu virusul hepatitei A, Ministerul Sănătăţii recomandă cetăţenilor români care se deplasează în zonă să respecte regulile de igienă corporală şi, mai mult, regulile de pregătire şi conservare a alimentelor. În cazul apariţiei simptomelor de sistem digestiv (greţuri, vărsături, stare de rău generală), recomandăm consultul imediat al unui medic”, se arată într-un comunicat de presă.

Ministerul Sănătăţii atenţionează turiştii că pentru decontarea serviciilor medicale de care beneficiază pe teritoriul altui stat este necesar să deţină un card european de asigurări de sănătate sau o asigurare de sănătate privată. Reprezentanţii MS au precizat că specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Constanţa monitorizează permanent, prin recoltare repetată, calitatea apei Mării Negre în zonele stabilite pentru sezonul de îmbăiere. „Până în prezent, probele de apă recoltate nu au evidenţiat apariţia de germeni infecţioşi, ca urmare specialiştii consideră calitatea apei Mării Negre în zona Litoralului românesc ca fiind corespunzătoare”, se mai arată în comunicat.