Final de drum pentru „frumoasa nebună”?

0
346

OLANDA – COSTA RICA

Stadion: Fonte Nova – Salvador, astăzi, ora 23:00, TVR 1

Echipe probabile

Olanda: Cillessen – Janmaat – Vlaar, De Vrij, Blind – Kuyt, Indi, Wijnaldum – Sneijder – Robben, Van Persie. Selecţioner: Louis van Gaal.

Costa Rica: Navas – Gamboa, Umana, Gonzales, Miller, Diaz – Ruiz, Tejeda, Borges, Bolanos – Campbell. Selecţioner: Jorge Pinto.

Arbitru: Ravshan Irmatov (Uzbekistan)

 

Sferturile de finală ale Cupei Mondiale se vor încheia, la noapte, odată cu disputarea partidei dintre Olanda şi Costa Rica, un alt test ce pare de netrecut pentru reprezenativa din Caraibe. Cum au fost şi cele cu Uruguay (3-1), Italia (1-0), Anglia (0-0) şi, într-o măsură mai mică, Grecia (1-1, 5-3 la penalty-uri, foto) – adversarele de până acum ale elevilor lui Jorge Luis Pinto. Un veritabil careu de campioane, primele trei având împreună 7 titluri mondiale, iar reprezentativa elenă un titlu european. Chiar dacă n-a luat niciodată CM, eşuând în trei finale, Olanda are şi ea în palmares titlul continental, aşa că…

Batavii sunt singurii dintre granzi care se poate spune că n-au dezamăgit până acum, sau dacă au făcut-o decât într-o mică măsură, zdrobind Spania în grupe (5-1), fază unde au învins şi pe Australia (3-2), respectiv Chile (2-0). În „optimi”, contra Mexicului, a fost cu adevărat greu, dar elevii lui Louis Van Gaal s-au adunat şi au întors rezultatul, de la 0-1 la 2-1, cu goluri semnate de Sneijder (88) şi Huntelaar, din penalty (90+4).

Olanda nu va putea miza, mai mult decât sigur, la această partidă pe Nigel de Jong, accidentat contra Mexicului. Este posibil chiar ca închizătorul să nu mai evolueze deloc în Brazilia, în eventualitatea în care vicecampioana se va califica mai departe. Tot o absenţă au şi costaricanii, însă din pricina unei suspendări. Este vorba despre fundaşul central Oscar Duarte, care a încasat un „roşu” direct contra Greciei. Costa Rica se află în premieră într-o astfel de fază, până acum având drept punct maximum o optime de finală în Italia ’90.

Olanda şi Costa Rica vor juca pentru întâia oară un meci direct.