Cupa Mondială: S-au evidenţiat portarii

0
308


Poate părea paradoxal. Dacă în primul tur s-a înscris cel mai mare număr de goluri după 1930 (136), Mondialul brazilian este unul al portarilor şi optimile de finală ale competiţiei i-au pus în lumină şi prin prelungirile despre care am vorbit: Ochoa, Rais, Howard şi, bineînţeles, Neuer. Tim Howard, portarul american de 35 de ani, cu 15 intervenţii reuşite, în 120 de minute, intră în cartea recordurilor. Portarul „Mannschaft”, Manuel Neuer, a readus în discuţie noţiunea de portar volant în optimile de finală contra Algeriei, calificarea echipei sale datorându-se şi ieşirilor sale supersonice. La rândul său, portarul algerian Rais a făcut o mare partidă, FIFA considerându-l omul meciului, ceea ce este foarte rar, ca un jucător al echipei înfrânte să fie elogiat. Despre mexicanul Ochoa, s-au epuizat superlativele, deşi momentan este liber de contract. În fine portarul Keylor Navas, de la costaricani, s-a dovedit eroul partidei la loviturile de departajare contra Greciei. Să nu-l omitem pe portarul elveţian cu multiplele lui parade în optimile de finală contra Argentinei. Legitimat la Wolfsburg, în Germania, el nu a ezitat în ultimele minute de prelungire să se aventureze în careul advers la fazele fixe.