Vicepreşedintele PPE, Marian-Jean Marinescu: „Un buget multianual este de preferat unui buget anual deoarece contribuie la mentinerea unitatii Uniunii”

0
711

Parlamentul European (PE) a votat cu o largă majoritate rezoluţia privind cadrul financiar multianual 2014-2020. Deputaţii europeni au salutat acordul politic la care s-a ajuns în cadrul reuniunii Consiliului European de săptămâna trecută. 

Marian Jean Marinescu

Europarlamentarul Marian Jean Marinescu a precizat ieri că, în acest context, dacă se va luam în considerare situaţia politică şi socială din Uniunea Europeană, creşterea populismului şi scăderea încrederii în Uniunea Europeană, să poate spune că acest acord s-a realizat în condiţii dificile şi că poate fi considerat un sprijin pentru stabilitatea europeană. „Un buget multianual este de preferat unui buget anual deoarece contribuie la menţinerea unităţii Uniunii. Pe de altă parte, însă, dacă ne gândim că s-a aplicat pentru prima dată procedura bugetară din Tratatul de la Lisabona, putem să spunem că Parlamentul European nu a utilizat avantajele oferite de această procedură, şi anume codecizia pentru politicile orizontale. Bugetul UE a fost decis în Consiliul European, şi, datorită condiţiei de unanimitate, a fost decis de un număr restrâns de state membre. Până la urmă, important este că există un acord şi trebuie să îl salutăm şi respectăm…”, a subliniat vicepreşedintele EPP.

Demararea acţiunilor pentru introducerea resurselor proprii în construirea bugetului

Parlamentul este pregătit să voteze în cursul acestei toamne, Regulamentul CFM şi noul Acord Interinstituţional, de îndată ce sunt primite textele finale. PE solicită Consiliului onorarea, în cel mai scurt timp posibil, a tuturor cererilor de plăţi restante pentru 2013 şi adoptarea fără întârziere a unor bugete rectificative, acoperitoare pentru 2013, condiţionând adoptarea bugetului 2014-2020 de realizarea acestor acţiuni. Acordul la care s-a ajuns cuprinde cererile principale ale PE: flexibilitate, rectificare bugetară în 2016, demararea acţiunilor pentru introducerea resurselor proprii în construirea bugetului. Pe 27 iunie 2013, Parlamentul European, Preşedinţia Consiliului de Ministri al UE şi Comisia Europeana au ajuns la un acord politic cu privire la cadrul financiar multianual 2014-2020.


Europarlamentarul Marian Jean Marinescu :

„PE a obţinut două îmbunătăţiri importante la CFM: flexibilitatea în alocarea fondurilor, respectiv revizuirea din 2016. Nu trebuie să uităm însă că sunt încă necesare decizii importante ale Consiliului, referitoare la actualul exerciţiu financiar: onorarea plăţilor restante pentru 2013 prin adoptarea de bugete rectificative suplimentare, absolut necesare pentru a respecta angajamentele Comisiei, în special pentru politica de coeziune. Aş adăuga aici şi necesitatea punerii în practica a acordului din Consiliul European din februarie 2013 privind aplicarea regulii n+3 pentru România şi Slovacia”