Turcia a rupt legăturile cu regimul lui Gaddafi

0
422

Turcia a recunoscut Consiliul Naţional de Tranziţie (CNT), guvernul rebel de la Benghazi, ca reprezentant legitim al poporului libian, a declarat ministrul turc de externe Ahmet Davutoglu, precizând că a venit momentul ca liderul de la Tripoli, Muammar Gaddafi, să plece. În plus, Ankara a promis un ajutor de 200 de milioane de dolari rebelilor, pe lângă cele 100 de milioane anunţate luna trecută. Davutoglu s-a întâlnit cu şeful CNT, Mustafa Abdul Jalil, la Benghazi, înainte de a susţine o conferinţă de presă. “Cererile populaţiei pentru reformă ar trebui ascultate, Gaddafi ar trebui să plece, iar Libia nu ar trebui divizată”, a spus Davutoglu. “Sunt aici pentru a exprima solidaritatea cu poporul libian. Dreptul lor legitim ar trebuie aplicat, ar trebui să existe o soluţie permanentă la criză, care este posibilă numai printr-o soluţie politică bazată pe cererile poporului libian”, a subliniat el. “Considerăm Consiliul Naţional de Tranziţie reprezentantul legitim al poporului libian, pentru îndeplinirea obiectivelor acestuia”, a adăugat şeful diplomaţiei turce.

Totodată, Turcia a rupt legăturile diplomatice cu guvernul libian al lui Muammar Gaddafi şi şi-a rechemat ambasadorul din această ţară, informează Jurnalul Oficial turc, citat de Reuters.