Spaniolul Rafael Nadal, locul 5 ATP, a câştigat pentru a 14-a oară turneul de Mare Şlem de la Roland Garros, din tot atâtea finale disputate pe zgura pariziană. Nadal s-a mai impus în ediţiile 2005, 2006, 2007, 2008, 2010, 2011, 2012, 2013, 2014, 2017, 2018, 2019 şi 2020.
Rafa Nadal l-a învins în finala din 2022 pe norvegianul Casper Ruud, numărul 8 mondial, scor 6-3, 6-3, 6-0, în două ore şi 18 minute. Condus cu 3-1 în setul secund, ibericul şi-a adjudecat ultimele 11 game-uri ale finalei.
Nadal este deţinătorul recordului de trofee de Mare Şlem, având acum 22 de titluri, dar, din cauza unei probleme cronice de sănătate, a declarat deja forfait pentru turneul de la Wimbledon, pe care îl are în palmares de 2 ori. Casper Ruud a jucat prima sa finală de Mare Şlem şi este primul norvegian ajuns în această fază.