Un elev de la Colegiu Naţional „Tudor Vladimirescu”, admis la Academia Navală a SUA

0
1126

Să crezi în visele tale sună ca într-un film de peste ocean. Numai că viaţa bate filmul, iar dacă un vis a avut puterea să se nască în mintea ta, cu siguranţă există şi o cale prin care se poate realiza. Partea frumoasă este că nu trebuie să te gândeşti tu la o cale, tot ce trebuie să faci este să crezi, să simţi bucuria de a avea ceea ce îţi doreşti . Povestea tânărului Victor Cornel Barbu, de la Colegiul Naţional “Tudor Vladimirescu” din Craiova, este cu siguranţă un episod din acest film al încrederii în sine şi al rezultatelor pe măsură. Victor a crezut în visul lui şi nu s-a lăsat influenţat niciodată. Nici mama, nici tata şi nici fratele nu l-au întors din drum. Şi-a dorit liceu militar şi dorinţa i-a fost îndeplinită. Acum după patru ani, îşi doreşte altceva. Ambiţios, curajos, inteligent, sigur pe el, Victor Barbu a fost admis la Academia Navală a SUA din Annapolis, o instituţie militară de prestigiu.

Povestea de succes a tânărului Victor Cornel Barbu, elev al Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu” din Craiova poate să fie pentru mulţi elevi o lecţie de viaţă. Victor este elev în clasa a XII-a, şi a venit la Craiova, în urmă cu doi ani, până atunci el studiase la liceul militar din Alba Iulia. A venit mai aproape de casă, el fiind din Băile Herculane. Este îndrăgostit de apă şi de fiecare dată când se întoarce acasă înoată în apele Cernei şi spune că nimic nu e mai frumos ca acel colţ de rai. De puţin timp a fost admis la Academia Navală a SUA din Annapolis şi vede o carieră militară de lungă durată. Ştie că nu îi va fi uşor, dar a fost învăţat cu greul, pentru greu s-a pregătit de-a lungul acestor ani.

A vrut să-şi depăşească fratele

Şi  fratele său este de asemenea, cadru militar, aşa că, milităria este la ea acasă. Când  şi-a anunţat intenţia de a se duce la Alba Iulia, la liceul militar, familia nu a fost foarte încântată, i-a sugerat că ar fi mai bine să facă un liceu civil şi apoi să se ducă la Academia Militară. „Părinţii îmi ziceau să fac un liceu civil, dar eu ştiam că într-un liceu militar se învaţă carte. Aici e disciplină, te trezeşti dimineaţa şi nu chiuleşti de la şcoală. Aşa că mi-am urmat visul şi m-am înscris la un liceu militar….”, ne-a explicat Victor. De curând, a susţinut şi examenul de Bacalaureat,  a fost aceea sesiune dedicată olimpicilor. Proiectul cu Academia Navală din SUA nu este un gest pripit, din contră. Tânărul îşi aminteşte că avea 5 ani şi a vizionat un film, despre armata americană, despre puşcaşii marini. S-a dus la prietenii săi din cartier şi le-a spus hotărât : „Când voi fi mare vreau să fac asta”. Şi uite că a reuşit.  Victor şi-a îndeplinit visul: a fost admis la Academia Navală Annapolis din Statele Unite ale Americii, printr-o procedură de recrutare prin Ministerul Apărării. 

În biroul ministrului Apărării

Cornel Victor Barbu a participat de-a lungul anilor de studiu la foarte multe competiţii şi concursuri, de la cele de cultură generală, la concursurile de limbi străine, la concursuri sportive şi de peste tot a venit cu premii şi medalii. „Am participat şi la concursuri, dar am legat şi prietenii. Am simţit susţinerea colegilor mai ales acum, când am participat la aceste probe de admitere la Academie. Suntem colegi din toate colţurile ţării, fiecare cu stilul lui. Aici am învăţat să mă descurc singur. Sunt lucruri care te vor ajuta mai încolo în viaţă, pentru că deja începi să nu mai depinzi de mama şi de tata…”, ne-a explicat Victor. Astăzi, tânărul admis la Academia Navală din SUA va fi primit de ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor şi de Şeful Statului Major al Apărării, gen.Nicolae Ciucă, pentru a primi actele necesare plecării, dar şi ultimele sfaturi. Se va întoarce, apoi, acasă, pentru a petrece ultimele zile în ţară cu familia,

“Vrem să schimbăm lucrurile…”

El va părăsi ţara pe 18 iunie, pe 19 iunie urmând să înceapă deja pregătirea. Ştie că acolo nu va fi uşor, dar este pregătit. A vrut mereu să fie cel mai bun…chiar şi mai bun decât fratele său. “Primele şase sau şapte săptămâni voi avea instrucţie, câte patru ore şi jumătate de instrucţie în fiecare zi. Te învaţă regulile lor, să supravieţuieşti, iar după aceea începi cursurile, efectiv…”. Victor spune că vrea să se întoarcă după ce termină Academia, să lucreze la București, Statul Major General şi alături de colegi din generaţia lui să schimbe mentalităţi şi în armata română. “Lucrurile merg bine, dar noi am discutat aici, că vom face de aşa natură încât să schimbăm lucrurile în armata şi să meargă şi mai bine…”, spune Victor Barbu. Îşi vede o carieră de lungă durată în armată şi peste timp se vede şi la sediul NATO, reprezentând România cu cinste. Noi îi dorim mult succes în frumoasa şi curajoasa sa carieră!