Supercupa României deschide noul sezon, la Craiova

0
389

Ediţia de anul acesta a Supercupei României se va disputa cu o săptămână înainte de începerea noului campionat, pe 14 iulie, pe stadionul „Ion Oblemenco”, între Universitatea Craiova, câştigătoarea Cupei României, şi CFR Cluj, campioana en-titre. „Întrunit la Casa Fotbalului, Comitetul Executiv al FRF a decis ca Supercupa României să aibă loc sâmbătă, 14 iulie, pe arena Ion Oblemenco, din Craiova” a anunţat FRF. Ora de disputare a partidei va fi stabilită ulterior, după ce vor fi consultate şi televiziunile care vor transmite meciul. Biletele vor fi puse în vânzare de FRF în perioada următoare, abonamentele la meciurile de acasă ale Universităţii Craiova nefiind valabile pentru acest joc. CFR a câştigat două dintre cele patru meciuri directe din sezonul trecut, 2-1 şi 1-0 în Gruia, iar în Bănie Ştiinţa s-a impus o dată, cu 2-1, un meci încheindu-se fără goluri.