Simona Halep, în sferturi la Roland Garros, după ce o execută pe Suarez Navarro

0
473

Simona Halep a început în forţă şi a doua săptămână la Paris, spulberând-o practic pe Carla Suarez Navarro, cu un dublu 6-1 pe arena Philippe Chatrier. Românca s-a impus în stil de favorită la titlu, petrecând doar o oră pe teren în faţa ibericei, căreia nu i-a dat nicio şansă în optimile de finală de la Roland Garros. Halep, cotată cu şansa a treia al doilea turneu de Mare Şlem al anului, a controlat meciul din primul şi până la ultimul schimb, câştigând rapid şi menajându-şi astfel şi glezna afectată în finala de acum 2 săptămâni, de la Roma. A fost disputa cu numărul 12 dintre cele două jucătoare, scorul fiind acum 7-5 pentru constănţeancă. Suarez Navarro, locul 23 WTA, trecuse în turul 2 de Sorana Cârstea, dar numai pentru că românca a jucat accidentată, ea cedând după ce a avut 5-4 în primul set şi 4-2 în cel de-al doilea.

„De fiecare dată am avut meciuri grele cu Suarez, nu o bătusem niciodată pe zgură, este o jucătoare talentată, deschide bine unghiurile, dar dar am dominat johalepcul, totul a mers perfect pentru mine, am făcut totul ca la carte. Am jucat bine, dar vreau să alerg mai mult, trebuie să îl întreb pe antrenorul meu, el este şeful” a declarat Simona Halep.

În sferturile de finală, Halep va juca miercuri cu învingătoarea partidei Petra Martic (Croaţia, locul 290 WTA, surpriza de până acum a turneului feminin) – Elina Svitolina (Ucraina, locul 6 WTA, cea care a învins-o pe Simona în finala de la Roma).