Vladimir Putin se va întâlni cu Papa Francisc la Vatican

0
285

Pentru a doua oară de la alegerea Suveranului Pontif, preşedintele rus Vladimir Putin va fi primit la 10 iunie la Vatican de Papa Francisc. „Preşedintele Putin se va deplasa la Vatican pentru a se întâlni cu Papa în după-amiaza zilei de miercuri, 10 iunie”, a indicat purtătorul de cuvânt adjunct, părintele Ciro Benedettini, în timp ce estul Ucrainei se confruntă cu nou val de violenţe sângeroase. În noiembrie 2013, preşedintele rus a mai vizitat Vaticanul, unde s-a întâlnit cu Suveranul Pontif. Kremlinul anunţase la 1 iunie că şeful statului rus prevede să se deplaseze în următoarele zile la Milano, unde se desfăşoară Expoziţia universală. Vizita preşedintelui Vladimir Putin la Vatican are loc în contextul tensiunilor încă acute între Moscova şi Occident ca urmare a crizei ucrainene. Sfântul Scaun şi Papa Francisc au făcut apel la reconciliere către ucraineni, care sunt împărţiţi între ortodocşi şi catolici uniaţi ataşaţi Romei. Dar Vaticanul a rămas prudent în această criză, Jorge Bergoglio denunţând un „război între creştini”. Vaticanul a fost criticat dur de catolicii uniaţi de absenţa unei condamnări directe a politicii ruse în Ucraina. Relaţiile între Moscova şi Occident sunt la cel mai scăzut nivel după Războiul rece, după anexarea Crimeii la Rusia în martie 2014 şi izbucnirea conflictului armat din estul Ucrainei între forţele ucrainene şi separatiştii proruse. Violenţele au cunoscut miercuri o nouă recrudescenţă, autorităţile ucrainene acuzând separatiştii proruşi din estul ţării de lansarea unei „ofensive majore”.