SUA: George W. Bush, mai popular decât Barack Obama, potrivit sondajelor

0
385

Ex-preşedintele George W. Bush (2001- 2009) rămâne mai popular decât succesorul său Barack Obama, potrivit unui sondaj CNN/ORC publicat miercuri 3 iunie a.c. Potrivit sondajului, 52 la sută dintre persoanele intervievate au o opinie favorabilă despre fostul preşedinte republican, faţă de 49 la sută pentru actualul preşedinte democrat aflat la Casa Albă. Este pentru prima dată după zece ani când  George W. Bush, care a părăsit Casa Albă în ianuarie 2009, la un nivel scăzut de popularitate, îi sunt favorabile opiniile (raport 52% la 49%) potrivit barometrului. Din ultimii cinci preşedinţi ai SUA se detaşează clar:  George W. Bush şi Bill Clinton, ambii cu 64% opinii favorabile. Relieful particular al cifrelor este conferit de apropierea alegerilor prezidenţiale de anul viitor, la care cele două familii vor încerca să joace un prim rol.