Într-un interviu acordat TF 1 şi Europe 1 – două canale franceze – preşedintele rus, Vladimir Putin, a lăsat să se înţeleagă pentru prima dată, miercuri, 4 iunie, că nu exclude să se întâlnească cu noul preşedinte ucrainean Petro Porosoşenko în cadrul festivităţilor prilejiute de cea de-a şaptezecea aniversare a debarcării aliaţilor în Normandia.
Interviul difuzat, miercuri seara, a fost un preambul la dialogul pe care preşedintele rus îl va avea cu omologul său francez Francois Hollande. Preşedintele rus a afirmat că Rusia nu are intenţia să intervină în Ucraina unde separatişii proruşi sunt la putere în estul ţării. El a cerut autărităţilor ucrainene „să stabilească un contact cu propria populaţie”. Referindu-se la violenţele din estul Ucrainei, Vladimir Putin a negat orice implicaţie rusă. Nu există nici o forţă armată, nici un instructor rus în sud-estul Ucrainei. Comandourile care au ocupat clădirile publice în oraşul Sloviansk, la nord de Donetsk în urmă cu două luni, sunt alcătuite din militari profesionişti veniţi din afară. Referindu-se la declaraţiile fostei şefe a diplomaţiei americane, Hillary Clinton, care a comparat metodele sale cu ale lui Hittler, Vladmir Putin a spus că „este preferabil să nu discuţi cu femeile”. În referirile sale la Siria, Vladmir Putin a justificat susţinerea Moscovei acordată regimului Bachar Al-Assad, explicând că rebelii sirieni aparţin „organizaţiilor legate direct de Al-Qaida. Este cunoscut de toată lumea, Siria poate deveni un al doilea Afganistan. Este o ameninţare pentru toate statele europene”. Alte teme abordate au vizat politica internă a Rusiei, Vladmir Putin exprimându-şi punctul de vedere despre homosexualitate. „Noi interzicem promovarea sexualităţii în rândul minorilor, ceea ce e cu totul altceva”. Adică homosexualitatea nu este interzisă. În mai multe rânduri, Vladimir Putin a avut referiri la hegemonia americană şi incitarea europenilor. El a subliniat politica foarte agresivă, foarte severă a SUA, evocând existenţa „bazelor militare americane peste tot în lume”. Şeful statului rus a refuzat orice puseu naţionalist al Moscovei, pledând însă pentru o apărare legitimă a intereselor sale şi ale populaţiei sale. A evocat „catastrofa umanitară pe care a reprezentat-o sfârşitul Uniuni Sovietice, motiv pentru care 25 de milioane de ruşi trăiesc în străinătate”. La sfârşit Vladimir Putin a lansat un avertisment lui Francois Hollande, referindu-se la eventuala anulare a livrării celor două vase Mistral pentru care sunt încheiate contracte avantajoase. „Nu excludem noi comenzi”, a mai menţionat Vladimir Putin.