Studentă din Craiova, premiată la concursul „Obiectiv: EUROPA”

0
124

Andreea Melinescu, studentă la Facultatea de Jurnalism din cadrul Universităţii din Craiova, se numără printre cei cinci câştigători ai concursului de fotojurnalism „Obiectiv: EUROPA”, organizat de Biroul de Informare al Parlamentului European şi adresat studenţilor de la jurnalism cu scopul de a stimula interesul tinerilor pentru problematica europeană.

Premiul a constat într-o vacanţă de două zile la Bruxelles, unde Andreea Melinescu a mers la Parlamentul European, apoi la Parlamentarium – centrul pentru vizitatori dotat cu aplicaţii multimedia dinamice şi interactive. Pe lângă excursie, alte premii au fost o expoziţie la Bucureşti şi un catalog cu cele mai bune fotografii.

Andreea a participat cu cinci fotografii alb-negru de la Festivalul Medieval „Cetăţi Transilvane”, Sibiu având ca temă Patrimoniul cultural European.

Câştigătorii au fost aleşi de un juriu format din fotografi profesionişti, fotojurnalişti şi profesori universitari: Alex Gălmeanu – fotograf; conf. univ. dr. Mirela Lazăr – prodecan, Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Universitatea Bucureşti; Dinu Lazăr – fotograf, A.FIAP; Alex Şerban – fotojurnalist şi Filmmaker.