Întâlnire între ministrul Educaţiei şi procurorul – şef al DIICOT, pentru combaterea infracţionalităţii în şcoli

0
689
După o întâlnire cu procurorul – şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Alina Albu, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, anunţă paşii următori care trebuie făcuţi în această direcţie, dar fără a-i enumera. Precizarea a venit pe facebook, preluată de Edupedu.ro.
“Am stabilit, împreună cu procurorul-șef Alina Albu, să existe o informare reciprocă, la nivel instituțional, atunci când avem cunoștință de infracțiuni comise în perimetrul școlar – de exemplu cazuri de consum de droguri”, anunță joi, pe Facebook, ministrul Educației, Ligia Deca, după o întâlnire cu șefa Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism. Astfel de informări există deja, în relație cu instituțiile de ordine publică, atunci când în zona școlii apar astfel de cazuri. Ligia Deca precizează, de altfel, în postarea sa existența unor măsuri în vigoare:
  • “La nivelul Ministerului Educației, avem deja măsuri adoptate în acest sens, însă noi pași urmează a fi parcurși. În paralel, am menționat și reformele incluse în pachetul de Legi ale educației pentru întărirea siguranței în unitățile de învățământ.” Ligia Deca nu menționează ce pași, anume, urmează să fie parcurși. Potrivit unei adrese a ministrului Educației, transmisă inspectoratelor, diriginții vor primi o solicitare să integreze, în cadrul orelor de consiliere și orientare școlară, activități de prevenire a violenței în mediul școlar și consumului de substanțe.  Ministerul Educației a încheiat acorduri de parteneriat cu Ministerul Afacerilor Interne și cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție.