Ziua mamei se sărbătoreşte în România în prima duminică a lunii mai, respectiv la 5 mai 2019. A fost instituită prin Legea nr. 319/2009, act normativ ce prevede, totodată, şi sărbătorirea Zilei tatălui, în cea de-a doua duminică a lunii mai, respectiv la 12 mai anul acesta.
Iniţiativa pentru instituirea acestor două sărbători a avut-o Alianţa Antidiscriminare a Tuturor Tăticilor (TATA), precum şi un grup de şapte parlamentari. Propunerea legislativă a fost adoptată de Senat, la 9 iunie 2009, şi de Camera Deputaţilor, la 29 septembrie 2009, legea fiind promulgată la 13 octombrie 2009. Aşa cum se arată în expunerea de motive postată pe site-ul www.cdep.ro, ”sărbătorirea distinctă a celor doi părinţi va oferi prilejul evidenţierii importanţei şi rolului fundamental al mamei şi al tatălui în creşterea şi educarea propriilor copii, demonstrând că cei doi părinţi sunt complementari”.
Ziua mamei este sărbătorită la date diferite pe mapamond, în cea mai mare parte a ţărilor care o marchează fiind, însă, sărbătorită în cea de-a doua duminică a lunii mai.Printre acestea se numără: Australia, Africa de Sud, Austria, Belgia, Bulgaria, Brazilia, Canada, China, Germania, Grecia, India, Italia, Japonia, Mexic, Olanda, Elveţia, Turcia, Ucraina, Statele Unite ale Americii, notează site-ul www.mothersdaycelebration.com. De asemenea, în unele state Ziua mamei este celebrată la 8 martie, de Ziua internaţională a femeii, sau la 21 martie, în prima zi de primăvară.
Până la adoptarea acestui act normativ, în 2009, România făcea parte dintre puţinele state ale lumii, care, în lipsa unei Zile a mamei, a marcat doar Ziua femeii – 8 Martie, extinzându-i acesteia aria de semnificaţii. Prin sărbătorirea Zilei mamei la nivel naţional, este subliniată importanţa acesteia în viaţa de familie şi în universul copilului, România aliniindu-se astfel statelor care marchează distinct această zi.
Mamele beneficiază, potrivit OUG nr. 148/2005, OUG 158/2005 şi OUG 111/2010, de concediu de maternitate care însumează 126 de zile calendaristice şi de concediu de creştere a copilului până la 2 ani (3 ani în cazul copilului cu handicap). De indemnizaţia pentru creşterea copilului poate beneficia oricare dintre părinţii copilului, dacă sunt îndeplinite condiţiile necesare. În prezent, este în vigoare OUG 55/2017 pentru modificarea OUG 111/2010, potrivit căreia indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului se stabileşte în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori naşterii copilului şi nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată şi nici mai mare de 8.500 lei. Indemnizaţia de maternitate se suportă integral din bugetul asigurărilor sociale de stat. (Sursa: Agerpres)