Și-a ucis concubina cu ciocanul, apoi s-a sinucis

0
381

Un bărbat în vârstă de 77 de ani, din Craiova, și-a ucis, ieri dimineață, concubina, în vârstă de 72 de ani, lovind-o cu un ciocan, iar apoi, cuprins probabil de remușcări, s-a sinucis, aruncându-se în gol, pe casa scării, de la etajul 5 al blocului C 6, din cartierul craiovean Valea Roșie. Medicii de pe ambulanța SMURD solicitată la fața locului de un locatar al imobilului au făcut descoperirea, anunțând autoritățile. Ancheta a fost preluată de un procuror criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj și, la finalizarea cercetărilor, cel mai probabil se va dispune clasarea cauzei având în vedere că autorul crimei este mort.

Cadrele Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dolj au fost solicitate, ieri dimineață, în jurul orei 10.00, la blocul C6 din cartierul craiovean Valea Roșie, un locatar al imobilului anunțând că este o persoană căzută, la parter. Medicii ajunși la fața locului n-au putut decât să constate că este vorba despre un bărbat, decedat din cauza leziunilor grave suferite. Numai că, în apartamentul său, de la etajul 5, a fost găsită o femeie moartă. Având în vedere că victima prezenta leziuni de violență și prin bucătărie erau vase sparte și aruncate pe jos, pompierii au anunțat Poliția și Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj. O echipă de cercetare și un procuror criminalist au ajuns la fața locului, stabilindu-se, în urma cercetărilor, că, cel mai probabil în urma unui conflict spontan, bărbatul, Romeo Bîțu, de 77 de ani, și-a ucis concubina, pe Olimpia Ghiță, de 72 de ani, lovind-o cu un ciocan pe care anchetatorii l-au găsit lângă trupul neînsuflețit al femeii, apoi s-a aruncat în gol, pe casa scării. Vecinii au fost șocați de cele întâmplate, mai ales că din locuința celor doi nu s-au auzit scandaluri, fiind mai retrași și liniștiți. Nici la Secția 3 Poliție Craiova nu este înregistrată vreo plângere împotriva bărbatului pentru scandaluri sau violențe. Din câte se pare, Romeo Bîțu a venit în Craiova în urmă cu vreo 15 ani, din județul Brașov și locuia în blocul C6 împreună cu Olimpia și un nepot al acesteia, în vârstă de 10 ani, elev în clasa a III-a. Din fericire, copilul, a cărui mamă este plecată din țară, la muncă, era la școală, și nu a asistat la scenele șocante. Polițiștii l-au luat de la școală și l-au dus la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Dolj, până când vor veni părinții săi. După încheierea cercetării la fața locului, cadavrele au fost ridicate și duse la morgă pentru efectuarea autopsiilor. La finalizarea anchetei, cel mai probabil cauza va fi clasată, având în vedere că autorul crimei este mort.