Craiova: Craioveancă arestată pentru furturi din locuințe

0
370

Poliţiştii din Craiova au efectuat, ieri, percheziţii la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea mai multor fapte de furt din locuinţă. Faţă de o femeie de 36 de ani, Mirabela Dumitru, din Craiova, a fost luată măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

Reprezentanții IPJ Dolj au anunțat că, în continuarea activităţilor de cercetare penală ce se desfăşoară în cadrul a trei dosare penale, aflate în lucru la nivelul Secţiei 2 Poliţie Craiova, privind infracţiuni de furt din locuinţă, în cursul zilei de ieri, 4 mai a.c., au fost efectuate 6 percheziţii domiciliare în locaţii unde existau date şi informaţii că se găsesc bunuri provenite din săvârşirea infracţiunilor respective.

A fost identificată şi condusă la sediul secţiei de poliţie, Mirabela Dumitru, de 36 de ani, din Craiova, împotriva căreia, în baza probatoriului administrat de poliţişti, a fost pusă în mişcare acţiunea penală pentru comiterea a 3 infracţiuni de furt din locuinţă, fapte săvârşite în perioada octombrie 2017 – aprilie 2018.

 Pe numele persoanei în cauză a fost emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, aceasta fiind introdusă în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Dolj. Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale şi recuperarea prejudiciului, după cum a precizat inspector principal Cosmin Grădinaru, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj.