Şoferiţe implicate în accidente rutiere

0
433

Două şoferiţe au provocat, ieri după-amiază, două accidente în Craiova, în urma cărora două persoane au fost rănite uşor. Poliţiştii de la Rutieră au întocmit, în ambele cazuri, dosare de cercetare penală.

accident giratoriuPotrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, primul eveniment s-a petrecut la sensul giratoriu din zona Ciupercă. Din cercetările poliţiştilor Biroului Rutier Craiova s-a stabilit că Denisa Cernea, de 61 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un Citroen C5 pe breteaua de legătură dintre bulevardul Ştirbei Vodă şi strada Gheorghe Bibescu, nu a respectat semnificaţia indicatorului „Cedează trecerea” şi nu a acordat prioritate unui Opel Corsa la volanul căruia se afla Daniel Mihalache, de 46 de ani, din Craiova, lovindu-l în partea din faţă. În urma impactului, soţia conducătorului autoturismului Opel, Daniela Mihalache, de 43 de ani a fost rănită, fiind transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova unde medicii i-au acordat îngrijiri şi au stabilit că a suferit leziuni uşoare.

Cel de-al doilea accident s-a petrecut la intersecţia străzilor Calea Bucureşti şi Nicolae Bălcescu. Conform poliţiştilor de la Rutieră ajunşi la faţa locului pentru cercetări, Floarea Vasile, de 50 de ani, din Şimnicu de Sus, în timp ce conducea un autoturism Dacia Logan, înregistrat la o firmă de taxi din Craiova, la efectuarea manevrei de întoarcere nu s-a asigurat şi nu a acordat prioritate de trecere unui BMW condus de Nicolae Bărbulescu, de 29 de ani, din Craiova, intrând în coliziune. Femeia, care a fost rănită în accident, a fost transportată de o ambulanţă la spital, stabilindu-se că nu a suferit leziuni care să-i pună viaţa în primejdie.

„În ambele cazuri conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, poliţiştii ajunşi la faţa locului întocmind dosare penale pentru vătămare corporală din culpă. Cele două victime au suferit răni uşoare”, ne-a declarat agent şef adjunct Amelia Barbu, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.