Donald Trump a obţinut victoria în Indiana. Ted Cruz se retrage din cursa prezidenţială

0
352

alegeri-sua-donald-trump-a-invins-in-indiana--iar-ted-cruz-se-retrage-din-cursa-prezidentiala-Donald Trump a obţinut victoria în statul american Indiana, având şanse din ce în ce mai mari de a obţine nominalizarea din partea Partidului Republican, după ce contracandidatul său Ted Cruz şi-a anunţat retragerea din cursa pentru alegerile prezidenţiale. Cu victoria din Indiana şi cu retragerea lui Cruz din cursa prezidenţială, Trump ar putea deveni candidatul nominalizat de Partidul Republican pentru alegerile generale de pe 8 noiembrie, candidând cel mai probabil împotriva lui Hillary Clinton, aflată în fruntea clasamentului democrat. Deşi Trump pare a avea un drum drept spre nominalizare, Sanders este încă un contracandidat puternic pentru Clinton, mai ales după victoria obţinută în Indiana. Republicanii urmează să-şi aleagă reprezentantul pentru alegerile prezidenţiale de pe 8 noiembrie la convenţia de la Cleveland care se va desfăşura în perioada 18-21 iulie. După înfrângerea din Indiana, Cruz şi-a anunţat retragerea din cursă, motivând nu mai este un candidat viabil. “Am dat tot ce-am putut. Dar votanţii au ales altă cale, aşa că îndurerat, dar optimist pentru viitorul pe termen lung al naţiunii noastre, mă retrag din cursă”, a declarat Cruz, senator american al statului Texas. În urma victoriei din Indiana, Trump a ajuns la un scor de 1.047 de voturi ale delegaţilor din cele 1.237 de care are nevoie pentru a obţine nominalizarea, în comparaţie cu contracandidatul său rămas în cursă, Kasich, care are doar 153 de voturi ale delegaţilor, având şanse prea mici de reuşită. Cruz strânsese 565 de voturi înainte de a se retrage din cursă. În tabăra democrată, Clinton a înregistrat 2.202 de voturi din partea delegaţilor din cele 2.383 de care are nevoie pentru a obţine nominalizarea partidului, spre deosebire de Sanders cu un scor de 1.400.