CE : 37 milioane de euro pentru reabilitări de drumuri naţionale

0
345

euroComisia Europeană a aprobat ieri, finanţarea proiectului privind reabilitarea legăturilor rutiere Tȃrgu Mureş – Reghin şi Reghin – Sărăţel, parte a DN 15, respectiv DN 15 A, a cărui valoare eligibilă se ridică la peste 37 de milioane de euro. Cofinanţarea din partea Uniunii Europene, prin Fondul european de dezvoltare regională, este de  peste 31 de milioane de euro. Proiectul vizează reabilitarea a aproape 25 de km din DN15, între Târgu Mureş şi Reghin, precum şi a aproximativ 47 de km din DN 15A, între Reghin şi Sărăţel. ,,Acest proiect este încă o dovadă a interesului mare pe care Comisia Europeană îl acordă modernizării şi dezvoltării infrastructurii de transport din România. Prin reabilitarea şoselelor care leagă localităţi importante din judeţele Mureş şi Bistriţa-Năsăud, se asigură o mai bună conectivitate rutieră în centrul ţării, creându-se totodată premisele unui transport mai sigur şi mai rapid.”, a subliniat Comisarul pentru politică regională, Corina Creţu. Proiectul este cofinanţat prin Programul Operaţional Sectorial „Transport” al României, în cadrul axei prioritare 2 „Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii naţionale de transport în scopul dezvoltării unui sistem de transport durabil” în perioada 2007-2013.