La sfârşitul săptămânii trecute s-a înregistrat la Curtea de Apel Craiova apelul declarat de Bogdan Dane, craioveanul de 34 de ani, arestat în ianuarie pentru cinci infracţiuni de conducere cu permisul suspendat şi sub influenţa băuturilor alcoolice, toate comise în perioada termenului de încercare, după ce, în iunie 2013, a fost condamnat pentru trafic de droguri de risc la 3 ani de închisoare cu suspendare. Craioveanul a declarat apel împotriva sentinţei prin care Judecătoria Craiova l-a condamnat la o pedeapsă totală de 6 ani şi 2 luni. Bărbatul este în continuare după gratii, iar primul termen al apelului a fost stabilit pentru luna iunie.
Reamintim că, potrivit IPJ Dolj, pe 9 ianuarie 2016, o echipă de poliţişti ai Secţiei 2 Craiova l-a depistat în trafic, pe bulevardul „1 Mai”, pe Bogdan Dane, de 34 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism marca Citroen, deşi are dreptul de a conduce suspendat din data de 15 martie 2015. De asemenea, acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice şi, întrucât a refuzat testarea cu etilotestul, a fost condus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, unde i-au fost recoltate probe biologice. Pe 13 ianuarie a.c. oamenii legii au primit rezultatele de la Institutul de Medicina Legală Craiova conform cărora bărbatul avea în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1,90 g/l. Prin extinderea investigaţiilor, poliţiştii craioveni au mai stabilit că Bogdan Dane, care era în perioada termenului de încercare după ce a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru trafic de droguri de risc, în perioada iulie 2015 – ianuarie 2016, a mai fost depistat de patru ori conducându-şi autoturismul pe drumurile publice deşi are permisul suspendat. Cele cinci dosare penale au fost reunite şi s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de craiovean pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având dreptul de a conduce suspendat (5 infracţiuni) şi sub influenţa băuturilor alcoolice, pe 13 ianuarie a.c. fiind arestat preventiv pentru 30 de zile. „Având în vedere că inculpatul a manifestat perseverenţă infracţională în ceea ce priveşte săvârşirea infracţiunilor la regimul circulaţiei rutiere, acesta a fost reţinut pe bază de ordonanţă de reţinere pe 24 ore şi apoi prezentat Judecătoriei Craiova cu propunere de arestare preventivă. În aceeaşi zi, instanţa de judecată a dispus arestarea preventivă pe o durată de 30 de zile a inculpatului”, a precizat, la momentul respectiv, agent şef adjunct Amelia Barbu, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.
Craioveanul Bogdan Dane a comis aceste infracţiuni la regimul circulaţiei în condiţiile în care se află în perioada de supraveghere, după ce pe 5 iunie 2013 a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare pe durata unui termen de încercare de 6 ani pentru trafic de droguri de risc. Tânărul îşi făcuse o plantaţie de canabis la Cârcea şi a fost prins de oamenii legii în trafic, când se întorcea de la plantaţie. Pe perioada termenului de încercare craioveanul n-ar fi trebuit să comită alte infracţiuni.
Ţinând seama de toate aceste aspecte, la începutul lunii februarie Bogdan Dane a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru infracţiuni la regimul circulaţiei, iar pe 22 martie s-a pronunţat sentinţa. Craioveanul şi-a recunoscut faptele, a cerut să fie judecat cu aplicarea prevederilor vizând reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă, iar judecătorii craioveni l-au condamnat la 3 ani şi 2 luni închisoare în acest dosar însă au decis ca acesta să execute şi pedeapsa primită pentru trafic de droguri, rezultând, în final, pedeapsa de 6 ani şi 2 luni. În plus, a fost menţinut după gratii. Inculpatul a declarat apel, care s-a înregistrat la Curtea de Apel Craiova la sfârşitul săptămânii trecute, instanţa stabilind primul termen pe 24 iunie a.c.